Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”
Isaia 6:8
Am crescut ascultând evangheliști predicând vara în corturi insuportabil de fierbinți. Eram fascinată de imaginile cu copii care stăteau în brațele lui Isus, cu slava celei de a doua veniri, cu Adam și Eva în grădina neatinsă de păcat și, bineînțeles, cu șarpele care a ispitit-o pe Eva.
Dar imaginile care mă intrigau cel mai mult erau cele cu Isus și ucenicii Săi, împreună cu imaginile luminoase și pline de strălucire ale revenirii Sale! Poate că mă atrăgeau pentru că prezbiterii din biserica mea semănau cu ucenicii și erau respectați. Pentru mintea mea de copil, ei îmi păreau mai apropiați.
Tatăl meu a fost diacon timp de mulți ani. De multe ori a refuzat să fie prezbiter. La vârsta de șapte ani, eu nu puteam înțelege de ce a luat el această decizie. Pentru mine, o fetiță care își privea prietenele și le vedea adesea mai presus de ea – părea că aveau rochițe mai frumoase și pantofi noi din piele – dacă tata ar fi devenit prezbiter simțeam că m-ar fi ridicat la un nivel mai înalt și mi-ar fi dat mai mult prestigiu. Dar tata spunea întotdeauna: „Mă aflu în locul în care Domnul dorește să fiu.” Abia când eram la facultate a acceptat rolul de prezbiter. A devenit unul dintre prezbiterii cei mai de seamă ai bisericii, slujind până când a încetat din viață, la vârsta de optzeci și doi de ani.
Am ajuns apoi adult. M-am căsătorit, am avut trei copii frumoși, realizări profesionale importante, recompense financiare, agitație, căderi, am uitat acele întâlniri de vară, mi-am pierdut credința. Drumul meu este format din atât de multe văi ale îndoielii și dealuri ale credinței reînnoite. Acum, îmi este extraordinar de clar ce voia să spună tatăl meu și ce experimenta el.
Nici eu nu am căutat să devin prezbiter. Exista atât de multă opoziție, în special din partea femeilor, dintr-o multitudine de motive. Iscodirile și afirmațiile înjositoare m-au îndepărtat de această poziție cât de departe s-a putut. Dumnezeu încă mă pregătea, iar eu nu eram gata. Încă îmi păsa de ceea ce spuneau oamenii. Credința și încrederea mea în El au crescut. Am învățat să răspund chemării Lui, voinței Lui, căii Lui.
De mai mult de patru ani sunt prezbiter. Sunt atât de binecuvântată și am o bucurie atât de mare că împlinesc voia lui Dumnezeu, indiferent de titlul pe care îl am.
