ÎNCĂ SE MAI ÎNTÂMPLĂ MINUNI – PARTEA 1

Îmi pusesem nădejdea în Domnul. (…) M-a scos (…) din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii.
Psalmii 40:1,2

Adjei, soțul meu, și-a făcut un obicei din a veni și a mă ajuta să duc sus lucrurile din mașină în fiecare zi când mă întorc de la lucru. Tocmai de aceea eu îl sun de fiecare dată înainte de a pleca spre casă. Dar în vinerea aceasta mi-a răspuns cu un glas mai moale: „Sunt bolnav, așa că nu voi coborî.” Bolnav? Dar se simțea bine când am plecat de dimineață, în ciuda faptului că, în ultimul timp, s-a cam plâns de dureri de spate. Doctorul lui l-a trimis la un RMN și după aceea am așteptat rezultatele. Din acea zi, Adjei a fost schilod și fiica noastră, Abby, a trebuit să vorbească cu Bibi, cumnata ei, să ne aducă un scaun cu rotile.

La RMN s-a descoperit o tumoare la partea inferioară a spatelui și a fost trimis mai departe la un chirurg ortoped. Primul chirurg a verificat radiografiile și l-a trimis la un specialist pe coloană. Plini de speranță, am informat biserica și pastorul și ei au început să se roage pentru el. Cumnatul meu, Lewis, pastor în Anglia, a început și el să se roage împreună cu biserica în urma acestor vești destul de neașteptate.

Ne-am întâlnit cu specialistul chirurg care ne-a explicat că situația era atât de gravă, încât era nevoie de un neurochirurg. A fost realmente o luptă și o lungă așteptare din cauza restricțiilor de COVID-19 și a protocoalelor ca să îl putem întâlni pe neurochirurg. Acest neurochirurg a fost foarte amabil și liniștitor. El ne-a spus că împreună cu echipa lui va prelua cazul și vor face o intervenție chirurgicală de urgență pentru extirparea tumorii.

Știu că Dumnezeul nostru poate interveni. Prin credință ne-am pus în mâna Lui și am așteptat. Ne temeam pentru intervenția la care urma să fie supus Adjei, ținând cont că el era trecut de șaptezeci de ani. Dar am fost încurajați de acest neurochirurg. El ne-a explicat că erau șanse ca soțul meu să nu mai poată umbla fără extirparea tumorii prin operație și durerea avea să devină tot mai acută. Niciun medicament nu ajuta. Nu putea sta în picioare și chiar statul în șezut o perioadă mai lungă era o povară. Dumnezeu este mare. El nu dă greș niciodată. El are răspuns la orice situație. Credința noastră a fost întărită de faptul că oameni precum Avraam, Ana și femeia cu scurgere de sânge au crezut și totul a fost bine în cazul lor.

autor: Mable Kwei

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO