Deci cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat!
Iacov 4:17
Timp de cinci ore, mașinile de pompieri au stat la noi pe alee, în timp ce focul se întindea pe dealurile din spatele casei noastre. Ei erau pregătiți să protejeze casa noastră și ale altora de pe această parte a dealului, dacă focul se îndrepta în direcția noastră. Mare parte din cele cinci ore am simțit îndemnul de a împărți literatură creștină cu acei bărbați. Dar nu am făcut-o. Deși îndemnul pe care l-am simțit era foarte puternic, nu am trecut la acțiune. Apoi, focul a fost stins și ei au plecat. Asta s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, și faptul că am refuzat să acționez pe baza acelui îndemn mă macină și acum. Nu pot spune că a fost prima dată când nu am acționat pe baza unui îndemn care cred că venea de la Dumnezeu. Dar, nu știu din ce motiv, în acea zi nu am făcut-o. Cu toții suntem foarte conștienți de păcatele pe care le facem. Lucrurile pe care le facem, dar nu ar trebui să le facem. Dar ne-am gândit la păcatele comise prin omitere? Lucrurile pe care nu le facem, dar care ar trebui?
În alte ocazii, am simțit îndemnul de a face sau spune ceva și nu am făcut-o. Întotdeauna au existat momente când am simțit îndemnul puternic de a acționa și am dat ascultare. Sau îmi dau seama că spun sau fac ceva și știu că Dumnezeu m-a impresionat să spun sau să fac acel lucru. De unde diferența? De ce există momente în care îmi este ușor să acționez și alteori îmi este atât de greu? În dreptul meu, am concluzionat că problema este de concentrare. Când mă concentrez asupra mea, când las nesiguranța, îndoiala, teama de eșec sau ridiculizare să îmi domine gândurile, ei bine – rezultatul este evident. Dar atunci când uit de mine și mă concentrez asupra celeilalte persoane sau asupra a ce mi-a cerut Dumnezeu să fac, atunci povestea se termină diferit.
Evident, Satana dorește să ne concentrăm doar asupra noastră, asupra simțămintelor noastre, asupra temerilor noastre, asupra ezitărilor noastre. Când facem acest lucru suntem sortiți eșecului și el știe. Din ziua aceea cu incendiul, am avut suficient timp să mă gândesc la răspunsul meu când Dumnezeu mă îndeamnă să fac ceva. Aș vrea să pot spune că sunt 100% mai bine, că mă las călăuzită de El. Dar, din păcate, nu este așa. Din acea experiență am învățat că nu totul este despre mine – și mă rog să nu uit niciodată acest lucru. Este despre Dumnezeu. Cu ajutorul Lui sper să pot fi mâinile și picioarele Lui care să ajungă la oameni, să nu mă fac vinovată de păcatul omiterii.
