Și aceste cuvinte pe care ți le poruncesc astăzi să fie pe inima ta. Și să le întipărești în fiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe cale și când te culci și când te scoli. Și să le legi ca semn pe mâna ta și să‐ți fie ca fruntarii între ochi. Și să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale.
Deuteronomul 6:6-9
În anul 2010, am primit un apel interesant de la fiul meu. El tocmai terminase studiile în administrarea afacerilor și era entuziasmat. Totuși, o afirmație de-a lui mi-a atras atenția.
– Mama, a spus el, acum tu ești singura fără o titulatură în spatele numelui.
– Ai dreptate, i-am răspuns numaidecât. Eu am o titulatură multidisciplinară: MAMA. Și am primit această distincție înainte de a te naște tu, sora ta mai mare mi-a conferit-o.
Încă îmi amintesc de chicotitul lui pe care îl auzeam în momentul în care el recunoștea că i-am dat o replică isteață. De atunci, de-a lungul anilor, am meditat la această afirmație și am încurajat multe mame care cred că ele nu au realizat mult din cauză că sunt „doar mame” și nu au obținut niciodată nicio diplomă. Este lăudabil să ai o diplomă, dar a fi mamă este una dintre cele mai mari responsabilități date oamenilor muritori. Este lucrarea de o viață pentru care Dumnezeu te călăuzește prin stagiul interminabil. Rămâi la stadiul de instruire atât timp cât trăiești.
Ellen G. White, în una din cele mai profunde afirmații despre a fi mamă, spune următoarele: „Alături de cea a lui Dumnezeu, puterea spre bine a mamei este cea mai puternică din câte se cunosc pe pământ.”[1] Doar Cel a cărui putere o întrece pe a ta te poate ajuta să ai succes în chemarea de a fi mamă. Când Dumnezeu îți conferă titulatura de MAMĂ, El rămâne lângă tine atât timp cât deții această titulatură.
Dumnezeu este bun și blând. El știe că titulatura de MAMĂ nu înseamnă că întotdeauna știi totul. Ai nevoie să menții actuală această certificare, reînnoind legătura ta cu El în fiecare zi. Cere împlinirea multelor făgăduințe din Cuvântul Său. Te încurajez să cauți și să găsești multe făgăduințe care să îți mențină actuală și relevantă diploma de MAMĂ!
[1]. Ellen G. White, Căminul adventist, p. 240.