ÎNCETEAZĂ SĂ ÎNCERCI LUCRURI CARE NU ÎȚI MAI VIN

Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.
Isaia 55:8,9

Ai cumpărat vreodată o ținută care ți-a fost cu o mărime prea mică? Eu nu am făcut acest lucru (recent), dar, după pandemie, am descoperit că hainele mele erau cu o mărime prea mici. (Prieteni, vă rog să mă faceți să mă simt mai bine și să îmi spuneți că nu doar mie mi s-a întâmplat!)

Pe măsură ce lumea și-a deschis din nou porțile și acum aveam unde să mergem îmbrăcați mai bine, am căutat în șifonier și mi-am dat seama că rochiile mele erau puțin prea mici. Da, aș fi putut să încerc să ajung la greutatea mea ideală, dar vă rog să mă urmăriți, vreau să transmit o idee.

Am încercat să le îmbrac, dar nu îmi veneau prea bine și îmi erau foarte incomode. Așa că am mers și mi-am cumpărat câteva rochii noi, pentru că mai aveam doar câteva zile până la un eveniment la care trebuia să iau cuvântul.

Deși am fost ispitită să îmi cumpăr mărimea care îmi venea înainte, știam că nu era un lucru înțelept. Așa că am strâns din dinți și, cu o oarecare reținere, am cumpărat noua mărime. Hainele îmi veneau foarte bine și mă simțeam încrezătoare să le port atât la lucru, cât și când vorbeam în public.

Atunci mi-a venit un gând: Nu mai încerca să intri în hainele care nu îți mai sunt bune! Nu doar în privința hainelor care îmi erau mici, ci în orice aspect al vieții mele. Uneori încerc să mă strecor în situații în care oricât de mult mi-aș dori să mă integrez, nu se întâmplă. Trebuie să îmi dau seama că există momente în care anumite situații chiar nu mi se vor potrivi – și este în regulă.

Au existat momente în care Dumnezeu m-a scos din situații de la locul de muncă, pentru că nu mă mai integram. Și a fost timpul să merg mai departe. Au existat momente în care Dumnezeu mi-a spus să ies din anumite relații de prietenie și din anumite conversații, pentru că nu mi se mai potriveau; oricât de greu mi-a fost, a trebuit să renunț.

Dumnezeu știe exact ce are El nevoie să ia de la noi pentru ca El să ne poate duce în călătoria în care dorește să pornim. Există vreo situație în viața ta în care încerci cu disperare să te integrezi? Este în regulă să reevaluezi unde te afli – și să treci la următoarea etapă de dezvoltare.

autor: Kaysian C. Gordon

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO