Legătura dragostei
Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.
(1 Ioan 4:16)
Astăzi îmi amintesc de concursul televizat care a fost difuzat prima dată în 1983, Love Connection, găzduită de Chuck Woolery. Unui burlac sau burlăcițe îi erau prezentați trei posibili parteneri, cu speranța că îl va alege pe cel corect și se va crea o legătură de dragoste.
Emisiunile care promovează dragostea sunt foarte populare în zilele noastre. Săptămâna trecută a debutat The Celebrity Dating Game, emisiune care se aseamănă foarte mult cu emisiunea originală Dating Game, cu excepția faptului că cel ales câștigă o întâlnire cu o celebritate. Mai sunt și emisiunile Burlacul și Burlăcița la care participă persoane singure, în speranța de a primi trandafirul la final, un inel de logodnă și o cerere în căsătorie.
COVID-19 a adus cu sine restricții, fiind nevoiți să stăm acasă, și astfel am ajuns să fiu obsedată de canalul Hallmark. Fiecare film avea o poveste diferită, dar toate se încheie la fel, cu o legătură romantică perfectă și cu un cuplu care trăiește fericit până la adânci bătrâneți. Chiar așa?
Recent, am auzit o predică la biserică despre ce înseamnă să fii conectat la viță. În Ioan 15:5, Isus ne spune: „Eu sunt Vița.” El încerca să ne ajute să înțelegem cât de valoros este să fim conectați cu El prin credință. O relație profundă și care se dezvoltă cu El va avea ca rezultat pacea în orice situație, nădejde în încercare, putere în încercări și bucurie care nu îți poate fi luată. Relația cu El este legătura supremă de dragoste și de fericire până la adânci bătrâneți.
Textul din Ioan 15:7 ne spune: „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.” Cu alte cuvinte, atâta timp cât suntem conectați la Isus și cuvintele Sale rămân în noi, putem cere ce vrem și ni se va da.
Tu ai o astfel de legătură supremă de dragoste?
autor: Sylvia A. Franklin
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO