Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Matei 28:20

Momentele par mai lungi în inima unei femei care așteaptă rezultatele unei operații grele suportate de bărbatul pe care îl iubește. Când operația ține de la prânz până la ora 20, Domnul poate să audă și să înțeleagă parfumul dulce, repetitiv al rugăciunilor adevărate, oneste, al căror impact nu poate să-l simtă, cu adevărat, nimeni de pe pământ.

 Așa a fost cazul meu când John urma să treacă printr-o operație grea, o laringectomie. Totuși, la consultația dinaintea operației au venit cuvintele pe care nimeni nu vrea să le audă din gura medicului: „Este mai rău decât atunci când v-am examinat ultima oară și am programat această operație. Va trebui să apelez la alți trei medici specialiști.” Deși sunt o femeie care se roagă, din gura mea au ieșit vorbe neașteptate: „Nu m-am rugat suficient și nu am spart suficiente farfurii pentru situația aceasta.” John a zâmbit. Am dat din cap. Medicul ne-a explicat motivele pentru care era nevoie de alți specialiști.

Ne-am rugat, am strigat, am râs și apoi am întors pe toate fețele această situație serioasă, prezentând-o singurei Persoane care ne iubește și poate să ne dea puterea să trecem prin ea. În Sabatul dinaintea operației, familia bisericii noastre ne-a înconjurat printr-un serviciu de rugăciune și ungere. În ziua operației lui John, pastorul Sandro a stat cu mine până seara târziu, ca și prietenii noștri, Bev și Bill Maxey. La ora 21, o asistentă de la sala de operații ne-a dus într-o cameră liniștită pentru a ne împărtăși ultimele vești. Ea a spus că, în timpul operației, John fusese conectat la aparatele de susținere a funcțiilor vitale, în timp ce gâtul lui a fost vivisecționat pentru a despărți nasul și sinusul. Gura lui a fost conectată direct cu stomacul. Acolo unde era laringele înainte, urma să fie o nouă deschidere, o stomă, pentru facilitarea funcției respiratorii. Pentru el, viața avea să nu mai fie niciodată ca înainte, adică nu avea să mai respire, să mai vorbească și să mai mănânce la fel ca înainte. Pastorul Sandro a mers împreună cu noi în salonul de terapie intensivă, unde John era treaz, dar conectat la tot felul de fire, tuburi de dren și un raft plin de sticle și pungi, atârnate de un stativ metalic rulant. El a scris pe o tăbliță albă: „Lăudat fie Domnul!” Majoritatea și-a manifestat bucuria și ușurarea, doar unul dintre noi, teama. În timpul nopții, l-am sunat pe pastor. El mi-a răspuns liniștit: „De ce ești tu, om al credinței, atât de panicată?” Atunci am îngăduit inimii mele să-l iubească pe John pe deplin, indiferent de ceea ce urma să aducă viitorul. Răspunsul la rugăciunile mele a fost că acela era timpul, da, timpul să mă încred că Dumnezeu va călăuzi mai mult decât complet viața noastră. Da, venise vremea.

Sally J. Linke

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO