Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!
Matei 7:11
În urmă cu câțiva ani, am primit niște bani și m-am hotărât să mă răsfăț cu ceva special dintr-un magazin mare din oraș. În timp ce mă plimbam printr-un raion de lenjerie, am dat cu ochii de o frumoasă cămașă de noapte din satin, lungă, verde-smarald, cu bretele delicate crem, din dantelă. Deși a trecut ceva timp de la acea vizită în magazin, încă văd în fața ochilor frumusețea acelui obiect de îmbrăcăminte. Nu am văzut nicio etichetă care să-mi sugereze că era scumpă. În orice caz, eram acolo ca să mă răsfăț, așa că am luat cu grijă cămașa de noapte, am așezat-o pe braț și m-am îndreptat spre prima casă de marcat.
În timp ce stăteam în fața casierului, am comentat frumusețea acelei cămăși de noapte satinate. Apoi am întrebat cât costă și m-am pregătit să plătesc. Casierul părea nedumerit în legătură cu suma și mi-a spus: „Oricum nu v-ați putea permite să o cumpărați.”
„Fiți liniștit”, am răspuns eu cu nonșalanță, „o voi avea.” În fond, nu-mi dăruise Dumnezeu din belșug? După câte îmi amintesc, casierul a scanat prețul și apoi a ambalat-o, fără să se mai uite în ochii mei. Era a mea!
Îmi place modul în care ne binecuvântează Dumnezeu din mărinimia Sa. Este un Dumnezeu generos, bun, iubitor. Dorește să ne simțim ca fiind copiii Lui. Tatăl nostru ceresc are un „portofel” foarte mare.
Recent, fiica mea a întrebat pe cineva despre costul punerii pe piață a uneia dintre cărțile mele. Răspunsul cinstit al acestui foarte drăguț bărbat a fost: „Mama ta nu cred că-și permite să-mi plătească serviciile”. Imediat, m-am gândit: Am mai trecut pe aici. Să vedem ce Își poate permite Dumnezeu! Am văzut biserici cumpărând loturi de pământ și companii dezvoltându-se în ciuda banilor puțini sau inexistenți.
Dumnezeul nostru este măreț. El nu este limitat de lipsa resurselor financiare pământești. El este Dumnezeul tuturor resurselor. Unul dintre numele biblice pentru El este Iehova Ire (vezi Geneza 22:14, n.t.),care înseamnă „Dumnezeu va purta de grijă”. Este minunat să-L vezi cum Își manifestă bunătatea făcând astfel.
„Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră (…); şi totuşi, Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” (Matei 6:26).