Și orice veţi cere în Numele Meu voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Ioan 14:13,14

De-abia mi se uscaseră lacrimile de pe obraji, când am început negocierile cu Norman, soțul meu, privind achiziționarea unui ciobănesc germen. Ciobănescul nostru, în vârstă de doisprezece ani, se îmbolnăvise grav. Fusese cu greu de acord cu veterinarul că eutanasierea lui ar fi un gest de omenie, și ne luaserăm rămas-bun de la el.

Era la începutul lui decembrie, dar nu m-am putut bucura de împodobirea casei pentru sărbători. Încă simțeam lipsa prietenului meu blănos. Apoi am început să discut cu soțul meu despre un nou animal de companie. El și-a manifestat reticența, dar eu nu m-am descurajat. Într-o zi, am făcut un tur pe la adăposturile de animale din zonă, am contact doi crescători și chiar am examinat un câine instruit de deținuți, însă fără succes. M-am oprit și m-am rugat: „Doamne, ajută-mă, Te rog, să găsesc câinele potrivit pentru noi. Să fie un câine tânăr, ascultător, dresat, obișnuit cu comenzile de bază, cu lesa, blând, iubitor de pisici (noi aveam o pisică).”

Realizez acum că a fost o listă lungă de dorințe, dar Dumnezeu spune că nimic nu este imposibil pentru El!

La începutul lui februarie, Sherry, fiica mea vitregă, a sunat și mi-a spus: „Am găsit un câine pentru tine și tata.” Era un ciobănesc german alb, de optsprezece luni, pe nume Zena. Sherry și soțul ei au mers să o vadă pe Zena și au trimis videoclipuri. Am fost cuceriți pe dată. Ne-am dat acordul să o luăm. Sherry s-a oferit să vină cu mașina în statul Washington și să ni-o aducă pe Zena.

Zena a fost tot ce Îi cerusem lui Dumnezeu. Am poreclit-o „Fulg de nea din cer”. Eu și Norman ne-am alipit foarte tare de ea și am iubit-o. Eram peste măsură de bucuroși să avem din nou casa plină.

Puteți să considerați că aceasta a fost doar o poveste cu sfârșit fericit, dar acest răspuns la rugăciune a devenit un instrument profund de mărturisire pentru mine. Pastorul nostru mi-a permis să o aducă pe Zena la biserică pentru povestirea copiilor. În mod frecvent, mi s-a oferit ocazia să povestesc multor oameni despre minunatul răspuns al lui Dumnezeu la rugăciunea mea. Așadar, atunci când vă rugați, trebuie să știți că veți primi un răspuns. El vede imaginea de ansamblu și știe ce e mai bine pentru cel în cauză. El va răspunde cu siguranță când și cum consideră El potrivit.

Rose Neff Sikora

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO