… Stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.”
Habacuc 2:1-4
La un moment da, Yvonne, cea mai bună dintre prietenele mele, a plecat în California pentru un transfer în interes de serviciu pe termen limitat. Se bucura de vreme și de spitalul unde lucra. Într-o dimineață de Sabat, care coincidea cu ziua ei de naștere, vremea era însorită și frumoasă, dar ea se simțea nespus de singură, deși serviciul de închinare fusese o binecuvântare. În timp ce ieșea din biserică, se gândea unde era Dumnezeu în toată singurătatea ei. În timp stătea singură, cu inima rănită, o mașină s-a oprit lângă ea. În ea erau două doamne de la biserică. Una dintre ele s-a prezentat și a întrebat-o pe Yvonne de unde este. Yvonne i-a răspuns că locuiește în Orlando. „Atunci nu ai vrea să vii să avem un prânz de Sabat drăguț?” Necunoscându-le pe cele două, Yvonne a ezitat puțin, dar, după un schimb de amabilități, a acceptat invitația. În timpul călătoriei cu mașina, Yvonne a povestit puțin despre ea și a pomenit că era ziua ei de naștere.
Ajunse la casa doamnei, Yvonne s-a întâlnit cu alți oameni de la biserică! Masa a fost minunată, iar toți au fost foarte prietenoși. Yvonne a fost surprinsă să afle că acolo se serba de fapt ziua ei de naștere. A primit o prăjitură și un dar cu acea ocazie. Apoi i-au cântat „Mulți ani trăiască”! Era cu adevărat binecuvântată, pentru că niște persoane total străine au fost suficient de atente ca să sărbătorească împreună cu ea aniversarea zilei de naștere! Dumnezeu avusese totul planificat, chiar dacă se părea că nu Îi pasă că ea este singură.
Dragile mele surori, Dumnezeu ne poartă de grijă și știe care sunt nevoile noastre. Uneori, poate că ne simțim singure și apăsate de întrebări chinuitoare: Doamne,unde ești? De ce sunt singură? Când voi obține postul de care am nevoie? Când își vor preda inima cu totul Ție copiii mei? Atunci trebuie să ne încredem în promisiunile Lui minunate și să credem că El va răspunde rugăciunilor noastre după voia Sa divină. Nu trebuie să ne mai punem aceste întrebări, pentru că Dumnezeu are răspunsurile la toate nedumeririle inimii noastre. El va răspunde la timpul Lui, nu al nostru, pentru că ne iubește.
Domnul dorește ca noi să continuăm să-L lăudăm și să-I mulțumim, în special atunci când se pare că nu răspunde. Dorește să-I fim recunoscători pentru cine este El, nu doar pentru ce poate să facă pentru noi!