Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.
Psalmii 56:3

Cu toții avem temeri înnăscute sau dobândite. Din momentul în care Adam I-a spus lui Dumnezeu că îi fusese frică, groaza a făcut parte din viața omului. Dacă ar trebui să răspundă unui sondaj, mulți ar recunoaște că au temeri, reale sau imaginare. Ne temem atunci când avem impresia să există o amenințare pe care nu o putem controla. Ne temem de oameni, de întuneric, de eșec, să fim singuri, să vorbim în public și chiar de animale dintre cele mai mici.

Odată, după o ploaie torențială, am ieșit să duc gunoiul. Când am ridicat capacul tomberonului, am simțit că se mișcă ceva și imediat am făcut un pas în spate. Spre groaza mea, am văzut acolo un șarpe. Avea cam un metru lungime și stătea încolăcit pe marginea tomberonului. M-a cuprins o frică de nedescris și, panicată, am strigat: „Un șarpe!” Din fericire, un vecin, care era prin preajmă a venit în fugă cu o macetă și l-a omorât. Mai târziu, spre seară, când i-am povestit soțului experiența mea, mi-a spus că, probabil, sărmanului și inofensivului șarpe îi fusese mai tare frică decât îmi fusese mie de el. Totuși, amenințarea de a fi mușcată de șarpe mi-a alimentat frica și m-a copleșit. M-am simțit neajutorată. Așa acționează frica. Ne face să ne simțim neputincioși, temători, anxioși și îngrijorați de necunoscut.

Totuși, atunci când ne confruntăm cu frica sau suntem biruiți de ea, Dumnezeu are făgăduințe minunate, care pot fi o sursă de mângâiere, încredere și speranță. Iată câteva promisiuni cuprinse în Psalmii 91:1-5 (NTR).

„Cel ce locuiește la adăpostul Celui Preaînalt,
se odihnește la umbra Celui Atotputernic…
Dumnezeul meu în Care mă încred!…
El te va scăpa din lațul păsărarului
și de ciuma cea distrugătoare.
El te va acoperi cu penele Sale,
iar tu te vei adăposti sub aripile Lui.
Credincioșia Lui este scut și zid protector.
Nu te vei teme…”

Vă este frică de ceva? Nu pregetați să invocați în dreptul vostru făgăduințele lui Dumnezeu.

Tată ceresc, Îți mulțumim pentru asigurarea că, atunci când ne este frică, putem să ne încredem în Tine.

Annette L. Vaughan

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO