Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău.
3 Ioan 2

Nu a fost niciodată în planul lui Dumnezeu ca durerea, suferința, tristețea, bătrânețea și moartea să facă parte din viața noastră. Și, în ciuda intrării păcatului în lume, Dumnezeu veghează cu grijă și ține încă totul sub control.

 Cu aproximativ trei ani în urmă, corpul meu, de obicei sănătos, a intrat în declin. Chiar și după multe investigații medicale, nu s-a putut pune un diagnostic concret, iar simptomele s-au agravat. Într-o noapte am strigat la Dumnezeu din adâncul inimii mele întristate. Rugăciunea a fost scurtă: „Doamne, ajută-mă!” Curând după această rugăciune din două cuvinte am căzut într-un somn adânc și am avut un vis minunat. Se făcea că Dumnezeu stătea înaintea mea sub forma unui bărbat foarte înalt. Era atât de plăcut la înfățișare și în purtare, cum nu am mai văzut vreodată. Mi-a luat mâinile în ale Lui și m-a invitat să-i spun ce mă îngrijora atât de mult. I-am spus tot și am observat cât de atent, răbdător, amabil, milos, înțelegător și iubitor a fost cât i-am relatat lunga și deprimanta mea poveste. Ținându-mă în continuare de mâini, El mi-a spus: „Jackie, totul va fi bine.” Am simțit că mă cuprinde pacea, iar visul s-a încheiat. Când m-am trezit, aveam simțăminte amestecate. Eram fericită pentru asigurarea că totul va fi bine, dar mi‑era dor de timpul petrecut cu Dumnezeu în vis – aș fi vrut să mă întorc și să rămân cu El pentru totdeauna.

După o săptămână am fost trimisă pe neașteptate să fac o ecocardiografie. În urma rezultatelor am fost supusă unui test de somn și am fost diagnosticată cu o formă severă de apnee, care s-a dovedit a fi cauza principală a tuturor problemelor mele medicale. Dumnezeu a intervenit din nou și mi-a oferit banii necesari pentru a cumpăra aparatul de somn necesar terapiei mele. Sănătatea mea a început să se restabilească treptat și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru grija Sa nemijlocită. Starea mea de sănătate nu a fost complet restabilită, însă aștept ziua când Isus a făgăduit că va face toate lucrurile noi. El va șterge și va îndepărta orice pierdere sau durere provocată de păcat. Aștept cu nerăbdare ca să aibă loc această schimbare. Făgăduințele din Biblie sunt sigure și adevărate.

„El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4).

Jacqueline Hope HoShing-Clarke

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO