Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
Matei 7:7

Pentru mine, acronimul ASK reprezintă cele trei făgăduințe date în Matei 7:7. Enumerate în ordine, ele sunt: cereți, căutați și bateți.

Ce cuvinte încurajatoare pentru noi, care trăim într-o lume cu atâtea nevoi nenumărate! Uimitor este faptul că noi ne aflăm în procesul de a cere, a căuta şi a bate la uşa cerului, Dumnezeu este în proces de a pregăti răspunsurile Lui la ceea ce am cerut noi.

Citind într-o dimineața poșta electronică, într-un mesaj, cineva mă solicita să scriu articole devoționale. Am salutat ocazia de a publica un articol sau două și m-am pregătit să le scriu. După câteva minute lungi de ședere în fața computerului, nu am putut să aștern nici măcar un cuvânt. Au trecut câteva zile. M-am rugat să primesc idei, experiențe trecute, ceva despre care să merite să scriu și să împărtășesc, dar nimic. În dimineața celei de-a treia zile, în timp ce mă rugam, pe lângă mulțumirile și cererile zilei, am repetat cererea de a primi ajutor pentru alcătuirea celor două articole. Chiar atunci, ideile au început să-mi apără în minte, una după alta, ca niște artificii pe cer într-o noapte de sărbătoare. Mi-am întrerupt rugăciunea pentru a le nota pe fiecare, pe rând. Apoi am încheiat rugăciunea și am început imediat să înșir ideile pe o coală de hârtie, înainte să dispară din minte. Evident, cuvântul „insistați” este imprimat în textul din Matei 7:7.

Am mai trecut prin experiențe similare. Unele dintre ele au avut de-a face cu invitația de a ține un discurs, lucru ce se întâmplă ocazional, atunci când lucrezi într-o școală. Fie că subiectul era predeterminat sau nu, eu trebuia să aleg ce puncte să fie atinse și să organizez ideile. În timp ce îngenuncheam în rugăciune pentru a cere ajutor, ideile îmi veneau una după alta. Cândva, considerasem că gânduri ca acestea erau întreruperi ale rugăciunii, dar apoi le-am recunoscut ca fiind răspunsuri la cererile mele. Astfel, aș rămâne în această poziție, în genunchi, atâta timp cât ideile continuă să vină, stând liniștită și simțindu-L pe Dumnezeu la lucru, înainte de a încheia rugăciunea.

Dumnezeu este credincios atunci când insistăm să cerem, să căutăm și să batem. El așteaptă să acorde resursele, soluțiile, răspunsurile și oportunitățile de care avem nevoie.

Bienvisa Ladion Nebres

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO