Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
Filipeni 4:6,7

Atunci când m-am confruntat cu o criză, cu siguranță că „a fi liber de îngrijorare” nu era pe lista cu lucruri de făcut în acea ocazie. Dacă cineva mi-ar fi spus să nu fiu îngrijorată, i-aș fi răspuns imediat cu o aluzie de frustrare: „Este imposibil!” Când ne spune să nu ne îngrijorăm de nimic, Dumnezeu ne dă un sfat util sau, de fapt, ne poruncește? M-am gândit că pe lângă porunca „să nu vă îngrijorați de nimic”, Dumnezeu ne dă și alte porunci, pe care ne va ajuta să le respectăm. De exemplu, avem Cele Zece Porunci și niciuna dintre ele nu este imposibil de respectat. În fond, ce părinte ar putea să-i spună unui copil să facă ceva ce ar fi imposibil de făcut?

Într-o zi, pe când eram la studiul Bibliei, am întâlnit un text foarte încurajator care poartă cuvintele lui Domnului Isus: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu” (Luca 18:27). Cuvântul important din acest text este „la”. Una dintre semnificațiile grecești ale cuvântului „la” este „a avea o asociere sau conexiune cu cineva”. Dacă avem o asociere sau o conexiune doar cu alte ființe omenești, atunci când cineva sugerează că nu trebuie să ne îngrijorăm sau să ne temem, este foarte ușor să spunem: „Este imposibil!” În schimb, dacă zilnic umblăm și vorbim cu Dumnezeu, nimic din ceea ce ne cere El nu este imposibil.

După ce ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm de nimic, apostolul Pavel ne dă următoare asigurare: „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Ce încurajator este că pacea lui Dumnezeu ne va veghea și ne va apăra inima și mintea! Aceeași pace ne va păstra și ne va apăra inima și mintea într-o relație de odihnă și liniște în Hristos Isus. Atunci când suntem foarte supărați de ceva, este foarte puțin probabil să ne păstrăm inima și mintea neîngrijorate – fără Dumnezeu. Doar pacea Lui poate face aceasta în noi. Vreau să fiu în stare să spun: „Doamne, am ales, prin harul Tău, să nu mă îngrijorez în legătură cu această situație. Cuvântul Tău spune că dacă aleg astfel, atunci Tu îmi vei păstra inima și mintea în pace.”

Terry Wilson Robinson

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO