INIMA IUBITOARE A DUMNEZEULUI NOSTRU MINUNAT

Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.
1 Ioan 4:16

De-a lungul anilor am învățat să disting vocea lui Dumnezeu. Știu din Sfânta Scriptură că Dumnezeu vorbește slujitorilor Săi în multe feluri, prin vise, prin viziuni, printr-un glas perceptibil și prin îndemnul Duhului Sfânt. Ioel 2:28,29 ne spune astfel. Și cine poate uita „susurul blând” adresat lui Ilie din 1 Împărați 19:12?

Peste ani, oamenii mi-au spus în repetate rânduri: „Îți mulțumim că ai ascultat de îndemnul Duhului Sfânt.” Poate au spus astfel pentru că i-am sunat sau le-am trimis un citat de care aveau nevoie cu disperare în acele momente.

Era o dimineață ca oricare alta. După altarul de dimineață, am simțit îndemnul să-l sun pe fratele meu mai mic. Convorbirea nu a durat mai mult de un minut.

„Buna dimineața”, i-am spus eu simplu și am continuat: „Am un mesaj pentru tine. O femeie numită Jasmine m-a rugat să-ți spun că te iubește.” Oare de ce îi transmisesem propriul mesaj folosind persoana a treia singular? Am procedat așa pentru că acesta era modul meu a-i oferi în dar dragostea mea. Fratele meu a acceptat darul meu cu emoție în glas. După ce i-am „livrat darul”, ne-am luat rămas‑bun și am închis telefonul.

După aproape o oră, mă sună înapoi: „Vreau să-ți mulțumesc că ai ascultat vocea Duhului Sfânt”, mi-a spus. Fratele meu se lupta cu cancerul, în timp ce muncea în fiecare zi și încerca să învingă teama că fie el, fie soția lui vor contracta virusul COVID-19 în timpul acestei pandemii. „Eram prăbușit emoțional când am primit apelul tău”, mi-a spus el. Ascultându-l emoționată pe fratele meu, lacrimile au început să-mi curgă pe obraji. I-am mulțumit, la rândul meu, că mi-a împărtășit acest lucru. Feedback-ul este important în lucrarea lui Dumnezeu, pentru că el întărește credința slujitorului care transmite mesajul.

Plângeam și de bucurie. Este minunat să știi că Dumnezeu ne iubește și Își demonstrează iubirea chiar și prin gesturi atât de mici. M-am gândit la textul din 1 Ioan 4:12: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi, şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi” (1 Ioan 4:12). Aceste cuvinte sunt foarte adevărate. Mi-au reamintit faptul că Tatăl nostru este cel mai bun. Îi mulțumesc din tot sufletul pentru dragostea și compasiunea Lui manifestate din abundență față de noi.

Jasmine E. Grant

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO