Nu te teme, căci Eu sunt cu tine;  nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Isaia 41:10

Comandasem ceva online, și, atunci când a sosit pachetul, am constatat că îmi fusese trimis altceva, deși toate coordonatele comenzii mele corespundeau cu datele de pe pachet. Am telefonat furnizorului să îi spun că îmi trimiseseră un produs greșit. „Domnule”, i-am spus celui care a răspuns la telefon, „eu chiar nu folosesc scutece de bebeluș. Sunt o femeie de optzeci și șase de ani, și nu am niciun bebeluș prin apropiere, nici în familie.”

Omul a răspuns: „Ne pare rău, însă nu ne puteți returna pachetul, întrucât au exact aceleaşi numere de urmărire şi de comandă cu ceea ce aţi dorit dvs. Este greşeala noastră, aşa că păstraţi ce aţi primit, iar noi vă returnăm banii.” După două săptămâni, cutia cu scutece era tot la mine, când pandemia de COVID-19 a lovit cu putere. Deodată, oamenii au început să facă stocuri de hârtie igienică. Hei, m-am gândit eu, aceste scutece pot fi un bun înlocuitor. Și au fost.

Când scriu aceste rânduri, trăim încă în izolare, în casele noastre, și purtăm măști de protecție. Este o perioadă foarte grea din viața noastră, dar Dumnezeu ne arată în fiecare zi că nu trebuie să ne temem. El ne iubește și are grijă de fiecare dintre noi. El este cu noi. De ce? El mi-a trimis scutece de bebeluș, când mă gândeam că nu am nevoie de ele. El știa că vor fi de folos.

Așa este, compania mi-a trimis din greșeală scutece de bebeluș în locul articolului comandat de mine. Până acum, nu am rămas fără hârtie igienică, iar fiica noastră – care ne face cumpărături în fiecare săptămână – a putut să cumpere tot ce am avut nevoie.

Toate nevoile noastre sunt acoperite, mai puțin nevoia de îmbrățișări din partea familiei, dar aceasta va veni curând, când virusul va dispărea. Între timp, eu continuu să țin minte că Dumnezeu ne-a spus să nu avem teamă! Spre deosebire de compania care a încurcat comanda mea, Dumnezeu nu face niciodată greșeli.

Anna May Radke Waters

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO