Erau mai ușori decât vulturii, mai tari decât leii.
2 Samuel 1:23

Mă rugam pentru un curaj nou, așa că am acceptat invitația de a vorbi la un Mic Dejun cu Rugăciune și am plecat spre Soweto, Africa de Sud. Aveam multe în comun cu femeile pe care urma să le întâlnesc. Totuși, a avea asemănări nu ar trebui confundat cu a fi identic. Asta urma să aflu pe calea cea grea, în aroganța mea înnăscută de americancă. Deși am trecut prin diverse forme de discriminare, cu tot ce înseamnă asta, nu aveam deloc habar prin ce trecuse soțul meu sud-african – sau aceste femei – sau ce simțiseră. Trebuia să fiu sensibilă, atentă cu cuvintele, să nu vorbesc cu un aer de superioritate. Este ușor să dai la o parte experiența altcuiva dacă tu nu ai trăit-o. Deși sunt deschisă, nu trebuia să încerc să compar – nici măcar să concurez – cu lupta lor pentru libertate. Totuși, indiferent dacă cineva se confruntă cu adversități și obstacole, este nevoie de curaj să strângi bucățile sparte și să reconstruiești podurile dărâmate de hotărârile altcuiva. Urma să îmi împărtășesc experiența în a trăi în restaurare încă de când am ajuns în țara lor și doream să ascult, să învăț și să ascult lecțiile lor în timp ce îmi vorbeau despre speranța lor pentru un mâine nou, mai bun.

Este nevoie de curaj să stai în picioare, cu umerii drepți și capul sus, privind în față orice inamic și urmărind să obții ceea ce îți aparține – cu orice preț! Am plecat de la acel mic dejun de duminică din septembrie 2000 din Soweto mai reînnoită și mai îmbogățită decât în prima clipă în care am călcat în acel loc. Niciodată nu aveam să mai fiu la fel, căci curajul a pășit alături de mine în încăpere și s-a așezat chiar lângă mine! Curajul m-a întâlnit prin Sisi, o femeie obligată să schimbe Africa de Sud cu exilul la vârsta de cincisprezece ani. În ciuda cicatricilor care au rămas din acea perioadă a vieții ei, Sisi a reușit să se regrupeze și nu a lăsat ca amărăciunea trecutului să îi înăbușe viața pe care a ales să o trăiască astăzi. Am întâlnit-o și pe Cheryl, o femeie albă din Africa de Sud, a cărei familie a suferit enorm. Principalul motiv pentru care Cheryl ne-a împărtășit experiența ei, la fel ca Sisi, nu a fost pentru a incita la dezbateri sau discuții aprinse, ci pentru a-mi oferi mai multe informații despre cât de urât a fost vechiul sistem și pentru a ne reaminti tuturor de datoria noastră de a ne ruga prin acțiunile noastre de a sta de partea binelui – cu mult curaj.

Leul din Vrăjitorul din Oz care căuta curaj și aceste mame din Soweto mi-au reamintit că fiecare situație dificilă din viață cere de la mine ceea ce Dumnezeu a pus în mine înainte de întemeierea pământului: darul curajului. În acest curaj, toți putem fi mai puternici decât leii!

Gail Masondo

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO