Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!
Proverbele 4:20,21

Sunt învățătoare semipensionată. O zi sau două pe săptămână sunt chemată să slujesc. În una din ultimele ocazii am fost trimisă la o școală mai dificilă. După ce secretara mi-a mulțumit pentru că am răspuns invitației, mi-a dat un walkie-talkie. „Ia-l! Vei avea nevoie de el”, a spus ea. În acea dimineață, în drum spre școală, deja mă rugasem pentru elevii pe care urma să îi întâlnesc. Acum, în prezența secretarei, mi-am dat seama că urma să mă rog stăruitor pentru prezența îngerilor pe tot parcursul zilei. Prima oră cu elevii de clasa întâi a fost foarte productivă. La prima oră cu juniorii, împreună cu doi asistenți, am ajutat elevii să facă manuale de franceză de mână pentru cei de clasa întâi. Cele patruzeci de minute cu clasa au trecut prea repede. Una din asistente a răsuflat ușurată: „Succes cu următoarea clasă.” I-am zâmbit în timp ce ieșea.

Mă aștepta o surpriză. Când am intrat pe ușă, o fată înaltă a venit alergând spre mine. „Vă amintiți de mine?” a strigat ea. I-am spus că da și am întins brațele pentru a o îmbrățișa. Anul anterior a fost în altă școală unde m-am împrietenit cu ea la locul de joacă. Când alți elevi începeau să facă gălăgie, le reaminteam că aveam o sarcină importantă de îndeplinit: și ei făceau mici manuale pentru elevii de clasa întâi.

„Să lucrăm în liniște și cu atenție. Vrem să le facem o surpriză frumoasă celor de clasa întâi”, îi îndemnam eu, Elevii s-au pus pe lucru și, cât ai clipi, a treia oră din zi a trecut.

Următoarea sarcină era să supraveghez clasa la prânz. Asta însemna și să împart pizza și lapte. Elevii mă grăbeau. Atunci m-am rugat în taină. „Vă rog să vă întoarceți la locurile voastre și vă voi striga eu când să veniți după mâncare”, le-am poruncit pe un ton atent. Asistenta a părut mirată, dar a funcționat. Elevii s-au așezat. Mâncarea a fost împărțită foarte repede. Prânzul a trecut și el foarte repede și elevii au ieșit pe ușă în pauză. În ora mea de prânz I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru călăuzirea Lui din acea dimineață. Știam că El era responsabil pentru succesul de dimineață. După-amiaza a trecut la fel de liniștită și la final am mers să predau cheile și walkie-talkie-ul. Secretara m-a întrebat de ce nu l-am folosit. I-am spus că elevii au fost cooperanți. „Nu știu cum ai reușit”, mi-a spus ea.

„Nu eu am reușit. Dumnezeu a rezolvat problema.” Am zâmbit când i-am văzut privirea surprinsă. El întotdeauna o face.

Patricia Cove

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO