Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.
Luca 22:19

În clipa în care vă scriu aceste cuvinte este Vinerea Mare. Sunt acasă, în carantină națională, din cauza epidemiei de coronavirus. Nu sunt singura. Milioane de oameni din toată lumea trec prin aceeași experiență. Această pandemie i-a făcut pe oameni să fie stresați. Mulți s-au îmbolnăvit sau și-au pierdut viața. Milioane i-au plâns pe cei dragi. Incertitudinea economică abundă. Unii se întreabă: Este acesta sfârșitul?

În timp ce alergam pe lângă pădurea din apropiere, încercând să mă bucur de aerul curat și de lumina soarelui, gândul meu era la Isus și la semnificația acelei zile de vineri, când El a murit pentru noi. Aceleași probleme erau și acolo. Oamenii erau stresați, izolați, neliniștiți și nesiguri cu privire la viitor. Mulți erau bolnavi, pe moarte sau plângeau moartea cuiva drag. Haosul economic abunda din cauza opresiunii conducătorilor. Îmi imaginam că Ierusalimul era plin de oameni care veneau și plecau cu ocazia sărbătorilor pascale. Ei trebuiau să își amintească cum i-a eliberat Dumnezeu din Egipt, dar unii se întrebau dacă Dumnezeu încă dorea să îi elibereze din problemele lor actuale. Apoi mi L-am imaginat pe Isus care a făcut pregătiri pentru sărbătoarea Paștelui. Dar fiecare dintre ucenici a venit cu problemele lui, inclusiv Iuda, care urma să Îl vândă. Isus a întâmpinat fiecare ucenic cu aceeași căldură, spălându-le picioarele, demonstrându-le dragostea Sa într-o ultimă încerca de a-i atrage atenția lui Iuda. Apoi, în timp ce împărțea pâinea și paharul, El le-a spus că urma să fie frânt la fel ca pâinea și turnat la fel ca rodul viei. După aceea, Îl pot vedea pe Isus spunând cu o privire iubitoare: „Să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea” (Luca 22:19). Au trecut atât de mulți ani, și totuși milioane de creștini încă își iau timp în această săptămână să își amintească de Hristos și de cum ne-a eliberat El. Întorcându-mă de la alergarea de dimineață, în inimă simțeam pace știind că același Dumnezeu care a cruțat viața poporului Său în Egipt și a murit pe o cruce pentru mine cu mii de ani în urmă încă este aici și astăzi.

Nu știu cu ce probleme te confrunți astăzi. Ce îți pot spune este că timpul petrecut amintindu-mi de El m-a reasigurat că El își amintește de mine. El a promis că nu ne va părăsi niciodată. El este Răspunsul la toate problemele noastre. El este Vindecătorul pentru sufletele noastre lovite de păcat. El este Cel care este cu tine în singurătatea și neliniștea ta. Fie într-o pandemie fără precedent care devastează lumea, fie în orice altă criză cu care te confrunți astăzi, Domnul nostru Isus Hristos încă spune: „Trupul Meu a fost frânt pentru tine… amintește-ți de Mine.”

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO