M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.
2 Timotei 4:7

Adăpostită între munții înalți Maracas din Trinidad, era alma mater a mea. Ca membră a consiliului de administrație al universității, am fost invitată să particip la a nouăzeci și una festivitate de absolvire. Consiliul plănuia ca festivitatea să fie organizată în noua clădire, care se construise pe locul celei vechi, arse de foc. Mulți se îndoiau că noua clădire urma să fie finalizată la timp. Totuși, președintele universității a insistat că împreună cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. Cu rugăciune, perseverență și puterea lui Dumnezeu, clădirea a fost gata pentru festivitatea de absolvire. Participând la festivitatea de absolvire, am fost copleșită de extaz. Am auzit povestiri despre greutățile prin care au trecut absolvenții, despre luptele și credința lor în a-și atinge obiectivele. Am fost martoră la bucuria spectatorilor care sărbătoreau împreună cu absolvenții, membrii familiei, tată cu fiică, mătușă cu nepot, frați și o familie din patru membri, inclusiv tată și mamă.

Meditând la sarcina aparent imposibilă de finalizare a sălii de conferințe – și la încercările și greutățile prin care au trecut unii absolvenți – îmi amintesc de cer. Lucrătorii au trudit neobosit pentru a finaliza sala de conferințe și decoratorii au creat o ambianță incredibilă, care mi-a reamintit că Dumnezeu ne pregătește o casă uimitoare în cer, ceva ce „ochiul nu a văzut”. Mă mai gândesc la faptul că cei răscumpărați, la fel ca absolvenții promoției 2018, vor fi trecut prin mari încercări, dar, prin harul și mila lui Dumnezeu, ei vor ajunge la linia de final.

Ce absolvire măreață și glorioasă va fi când clasa absolventă de pe pământ va sta înaintea Împăratului împăraților și Domnului domnilor nu pentru a primi o diplomă care își va pierde valoarea, ci o coroană de glorie, care va dăinui pentru totdeauna. Ei nu vor purta robe pământești care se strică, ci haina neprihănirii lui Hristos. În această clasă vor fi membrii familiei, prieteni, cei dragi și cei răscumpărați din toate veacurile, care au luptat lupta cea bună și au avut credință. Ce zi va fi aceea când încercările de pe acest pământ se vor sfârși și vom auzi nu „Gaudeamus”, ci cântarea lui Moise și a Mielului. Eu de-abia aștept ziua acelei mari sărbători! Dar tu?

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO