Să avem privirea ațintită spre Isus!

Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel, ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. (1 Corinteni 9:24,25)

Recent, eu și soțul meu am avut ocazia de a-l vedea pe nepotul nostru, Nikolas, concurând în Central Commission Championship din California. A fost o experiență plină de entuziasm și memorabilă. Am parcurs o distanță destul de lungă pentru a participa la acest eveniment și la festivitatea de absolvire a liceului. În fiecare zi, Nikolas se antrena din greu deoarece dorea să câștige. În ziua concursului am ajuns mai devreme pentru a găsi locuri de unde se vedea bine. Voiam să fim poziționați astfel încât să îl vedem și să îl susținem. În acea zi concurau douăzeci și trei de licee, așa că stadionul era plin de spectatori.

Înainte ca grupa lui Nikolas să concureze am urmărit multe curse și am fost martori la exuberanța victoriei și agonia înfrângerii. În timp ce atleții pășeau înainte pentru a se poziționa la linia de start, spectatorii le strigau numele și îi ovaționau. Surprinzător, competitorii își mențineau privirea drept înainte. Niciunul nu s-a întors să facă cu mâna și nimeni nu s-a oprit pentru a-și saluta familia. În cursa cerească și noi trebuie să ne menținem privirea ațintită spre Isus.

În două din trei curse la care a participat Nikolas a ieșit învingător. Pentru noi a fost emoționant să îl vedem alergând. Am fost foarte mândri de el. În una din curse, un tânăr s-a prăbușit la linia de final. Fiind întins pe pământ, un bărbat a mers spre el și i-a întins mâna, l-a ridicat, apoi și-a pus mâna lui pe umărul său în timp ce se îndepărtau. Un alt alergător s-a împiedicat de primul obstacol și a căzut, rănindu-se la picior. După o vreme s-a ridicat și a plecat șchiopătând, nemaiputând termina cursa. Din tribune se auzeau oftaturi.

Creștini fiind, noi suntem într-o cursă. Uneori, problemele vieții ne vor doborî sau poate ne vom împiedica și vom cădea, dar Isus, Mântuitorul nostru iubitor, întotdeauna așteaptă cu brațele întinse să ne ridice și să ne dea putere pentru a continua. Întotdeauna trebuie să ne bizuim pe puterea Lui să ne ajute să ajungem la linia de final. Tovarășe călător, acum, când continuăm cursa vieții, să avem privirea ațintită spre Isus în timp ce alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte (Evrei 12:1).

Shirley C. Iheanacho

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO