Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările. (Proverbele 3:6)

După pensionare, am vrut să fiu implicată în răspândirea Evangheliei. Nepoata mea cea mai mare, asistentă medicală, mi-a spus să fac voluntariat la spitalul local. Călăuzită de Duhul Sfânt, am hotărât să mă înscriu ca însoțitoare pentru pacienți. Programul își propune să ajute pacienții cu risc de a cădea sau care au nevoie de încurajare. În timpul devoționalelor de dimineață, de obicei Îi ceream Domnului să mă călăuzească la persoana care avea nevoie să audă de dragostea lui Isus.

Într-o zi, am fost trimisă la o pacientă care părea că nu dorește vizitatori. M-am prezentat, dar ea m-a ignorat. Totuși a trebuit să stau în camera ei trei ore. Duhul Sfânt m-a inspirat să cânt. Am întrebat-o dacă o deranja acest lucru. Nu mi-a răspuns. Am fost puțin descurajată, dar am cântat și am cititul Psalmii 23 și 91. Înainte de a pleca, i-am spus că Isus o iubește.

Tura următoare, asistenta medicală m-a condus la aceeași pacientă. Când am intrat în salon, am zărit o umbră de zâmbet. Am salutat-o și i-am spus că Isus o iubește. Din nou am întrebat-o dacă o deranja cântatul meu. A privit în sus, iar eu am început să cânt. Am întrebat-o care era partea ei preferată din Biblie și răspunsul ei a fost: „Psalmii.” Duhul Sfânt m-a inspirat să îi povestesc despre personajul meu preferat din Biblie, Daniel. Plină de însuflețire, i-am povestit pe scurt despre Daniel în Babilon. A fost foarte captivată de povestire.

La vizita următoare, s-a întors în „dulapul ei mintal”: nu vorbea, nu reacționa. Am cântat și am citit din psalmi. I-am spus că Isus o iubește și că, la rândul meu, o iubesc. Atunci când m-am întors a fost foarte bucuroasă și mi-a povestit despre familia ei. Am aflat că ea și soțul meu lucraseră împreună. Mi-a vorbit trei ore cât am stat acolo. Atunci nu am știut de ce asistenta mă tot trimitea în salonul ei. Mai târziu am aflat că această doamnă mă cerea special pe mine. După aceea, starea ei s-a îmbunătățit vizibil. M-a făcut să îi promit că vom păstra legătura și după externare, și așa am făcut. Ea spune că Dumnezeu a trimis un înger să o scoată din starea profundă de depresie în care era.

A prezenta Evanghelia lui Isus poate lua multe forme atunci când nu ai instruirea sau aptitudinile unui predicator sau ale unui lucrător biblic; totuși, Domnul va așeza în calea noastră oameni care au nevoie să audă despre El. Mă simt smerită că El m-a folosit.

Flore Aubry-Hamilton

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO