Fiul și soarele
Căci la Tine este izvorul vieții; prin lumina Ta vedem lumina. (Psalmii 36:9)
Pe data de 19 august 2017, eu și buna mea prietenă Eleanor ne îndreptam spre Casper, Wyoming, Statele Unite ale Americii, pentru a vedea eclipsa de soare. Amândouă ne comandaserăm ochelari. Ai mei nu au mai ajuns, și ea a primit un e-mail în care i se spunea că ai ei nu fuseseră aprobați, deci nu îi putea folosi. Totuși, după multe eforturi, a reușit să ne procure niște ochelari solari din carton. Aveam rezervare la ferma Mill Springs, pe vârful muntelui Casper. Acolo ne-am întâlnit cu alți câțiva prieteni. În prima noapte am ieșit afară pentru a admira cerul și am organizat un concurs: cine vedea cele mai multe stele căzătoare. Am pierdut. În a doua seară, un astronom de acolo ne-a dat voie să vedem planeta Saturn prin telescopul lui. A trebui să ne rugăm pentru o minune, deoarece în acea zi fusese înnorat. Plin de har, Dumnezeu a răspuns cererii noastre și, astfel, am putut vedea cerul. A fost atât de frumos!
A venit și ziua de luni și eram cu toții pregătiți să asistăm la acest eveniment celest rar. Săream de bucurie ca niște copilași, plini de entuziasm și fericiți. Pe pajiștea unde ne-am instalat mai erau și alți oameni, inclusiv un autobuz plin cu copii. Exclamările lor, ooo!, ahh!, rezonau cu ale noastre, în timp ce urmăream eclipsa solară. Când a fost eclipsă totală, temperatura a scăzut foarte mult.
Gândul meu s-a întors spre Dumnezeu, care a făcut cerurile, și spre căile Sale minunate. Noi suntem atât de fragili. Soarele a stat ascuns aproape două minute și eu deja tremuram, gândindu-mă cât de bine ar fi fost dacă aveam un hanorac. De îndată ce soarele a început să reapară, zona în care eram a început să se încălzească din nou. La fel este și viața noastră. Când Îl avem pe Fiul, Creatorul, în viața noastră este cald. Viața noastră are sens, simetrie și lumină. Dacă ne îndepărtăm de Fiul, ne este frig și viața pare întunecată. Lucrul uimitor este că Dumnezeu își trimite lumina în toată lumea. Ioan a scris: „În El era viața, și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1:4).
De îndată ce soarele a reapărut după eclipsă și razele sale au ajuns din nou pe pământ, mintea mea a fugit la slava celei de-a doua veniri a Fiului, a Împăratului împăraților. Când va veni, lumina Sa va umple tot pământul. Textul din Evrei 1:3 ne vorbește despre Isus, „care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curățarea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte”. Aștept cu nerăbdare acel moment!
Mona Fellers
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO