El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate. (Coloseni 1:18)

– Cum a fost la biserică săptămâna trecută? a răsunat o voce prietenoasă și familiară de după gardul vecin.

– A fost frumos, am murmurat eu cu o încruntare apatică. Și chiar fusese! Data viitoare poți veni și tu, am spus eu cu zel, dar cam ezitant.

Curând după aceea am început să murmur și să mă plâng mie însămi. „Trăim timpuri grele, cu persecuții de toate felurile, și biserica nu face excepții.” Biserica adăpostește oameni care au stiluri de viață diferite. Uneori, în interiorul ei nu există dragoste, ci prigoană, compromis, corupție, moarte; ori este plină de dragoste, ori este în starea de „căldicel” (Apocalipsa 2 și 3). Grâul trebuie să crească împreună cu neghina (Matei 13:30). Dumnezeu va face separarea.

Apoi am auzit cum Duhul Sfânt îmi spunea: „Trăiești în zilele din urmă. Asigură-te că inima ta este gata.” Am început imediat o cercetare de sine, la care am căzut lamentabil. Uneori ne îngrijorăm de starea bisericii, când de fapt noi, cei care formăm biserica, suntem cu probleme. Dacă viața noastră individuală este un dezastru, biserica noastră va fi în pericol. De aceea să ne cercetăm propria „biserică” (inima) și să-I permitem Duhului Sfânt să o curețe. Biserica noastră interioară trebuie să fie împodobită cu stilul de viață al lui Isus și învăluită în frumusețea Sa. Ne-am plâns și am murmurat atunci când lucrurile nu au fost în ordine sau decente, dar propria mea inimă era amară de mânie, de neascultare și de neîncredere. Trebuie ca zilnic să mor față de mine și față de autocompătimire. Dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru Isus. Chiar atunci când mă simt pierdută, El este acolo. El mă iubește îndeajuns ca să Se lupte cu mine și pentru mine. Dragostea Sa fără margini, mila și harul Său nu scad.

Iată de ce avem cea mai mare nevoie: de Dumnezeu, Tatăl nostru, al cărui har este mereu suficient; de Isus, locul nostru de scăpare; și de Duhul Sfânt, Călăuzitorul nostru. Aceste trei Persoane trebuie să aibă controlul asupra vieții noastre tot timpul. Dumnezeu va începe judecata cu biserica Sa (1 Petru 4:17), deci, dacă „biserica” ta se zbuciumă astăzi, cu credincioșie dă-I cheile ei Celui care poate intra și poate da la o parte orice stă în calea asemănării tale cu Isus. Permite-I să înlăture întunericul și să aprindă lumina în viața ta, pentru ca și alții care duc o luptă să poată vedea cărarea. Fie ca lumina ta să fie văzută și de aproape, și de departe. Îngăduie-I să însănătoșească biserica ta zdrobită, pentru ca lauda ta să-I aducă glorie!

Corletta Aretha Barbar


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO