Având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. (Efeseni 6:15)

Trântit la ușa de la intrare, băiețelul meu de trei ani și-a aruncat pentru a opta oară, printr-o zvârlitură din picior, pantoful pe care mă chinuiam să i-l pun. „E timpul să mergem!” M-am oprit pentru o secundă, visând să ajung, în sfârșit, la mașină. Am aruncat o privire la celălalt băiețel al meu, mai mic, să mă asigur că, în așteptare, nu-și scoate și el pantofii din picioare. Întorcându-mă către fiul de trei ani, am încercat să-l fac să raționeze: „Dragule, toată dimineața ți-ai dorit să ajungi în parc. Amintește-ți cum te înțeapă pietrele la picioare, dacă mergi desculț!” Fără chef, ca și cum am fi avut un acord tacit, am reușit, în sfârșit, să plecăm de acasă pentru o nouă aventură. În parc, pe când băieții mei alergau zglobii pe covorul compus din cioplituri de lemn, am avut timp să procesez „rutina” de mai devreme. De ce mereu totul se transformă într-o luptă? De ce acest fiu al meu de trei ani nu înțelege că are toată libertatea la îndemână, dacă, mai întâi, se încalță? El iubește orice activitate făcută în aer liber; totuși, sunt zile în care întârzierea este atât de mare, încât ratează acea fereastră de timp scurtă în care este frumos și soare afară sau umbră, când este cald. Ar trebui să fim gata la timp ca să profităm la maximum de vremea favorabilă.

Învârtind printre degete codița unei frunze de arțar, am în palmă o senzație plăcută. Briza dulce alungă frustrarea și mă face să gândesc mai profund. Nu cumva și eu Îl tratez pe Dumnezeu în același mod în care mă tratează pe mine fiul meu de trei ani? În câte aventuri nu ar vrea Dumnezeu să mă poarte, și totuși eu întârzii pregătirea – sau chiar refuz să părăsesc locuința? Îmi place să fac lucruri împreună cu Dumnezeu. Mă rog Lui să mă învețe să iubesc, așa cum a făcut El. Dar sunt eu pregătită de plecare, așa cum îmi cere?

Ritmul scârțâielii lanțului leagănului imprimă parcă mai bine lecția aceasta în minte. Frica pedepsei sau a eșecului acționează ca obiectele care înghiontesc picioarele goale și care schilodesc credința mea delicată și slabă. Dumnezeu vrea ca inima mea să fie în pacea și libertatea pe care dragostea Sa, prin viața și moartea lui Isus, le-a câștigat pentru mine. Odată ce am acceptat ocrotirea necondiționată a lui Dumnezeu, pot merge prin viață cu bucurie!

Dumnezeu pregătește biserica Sa să alerge în ultima parte a marii curse, până la linia de sosire. Aleg să mă pregătesc în liniște, cu răbdare și perseverență – bazându-mă pe lucrarea lui Isus și având în vedere mereu neprihănirea lui Hristos, dar, totodată, având răbdare ca și alții să se pregătească. Aventura noastră ne stă înainte; este timpul de a ne încălța pantofii.


Jessica Earl


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO