O poveste de spus - Devoțional femei. Pune bazele unui proiect misionar folosind experienţele care te fac unică şi specială. Spune-ţi povestea, cum Duhul Sfânt a intrat în inima ta şi a aplicat praful de aur care face ca viaţa ta să strălucească! „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1).

Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea, în slăbiciune, este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. – 2 Corinteni 12:9

Kintsugi este o formă de artă japoneză care a luat naştere în secolul al XV-lea, când un împărat japonez şi-a spart ceaşca de ceai preferată din greşeală. Iubea nespus acea ceaşcă şi a hotărât să facă orice pentru a o restaura. Din moment ce artizanii chinezi erau deja renumiţi pentru acest tip de reparaţii, el le-a trimis ceaşca lor. Când a primit-o înapoi, a fost profund dezamăgit de rezultate. Aşa că a hotărât să vadă ce puteau face meşterii japonezi pentru a-i repara ceaşca. Sunt sigură că împăratul a fost încântat cu munca artizanilor japonezi, care au reparat şi au lăcuit ceaşca de ceai cu un amestec din praf de aur şi răşină, dându-i vasului spart un aspect nou şi frumos, astfel fiind folositor din nou.

Bucăţile sparte care au fost reparate au o poveste de spus – povestea restaurării. În unele culturi, un obiect spart este aruncat şi considerat inutil şi nedemn. Dar nu aşa îi priveşte Hristos pe oamenii care au fost zdrobiţi. Când Hristos restaurează prin sângele Său ceea ce a fost stricat, eu şi cu tine devenim mai preţioşi decât argintul şi aurul.

Care este povestea vieţii tale? Te-ai simţit vreodată tristă, ruşinată sau nevrednică? Poate te simţi aşa din cauza unui abuz, a dependenţelor, a unei căsătorii eşuate, a copiilor care sunt departe de biserică, a greşelilor din trecutul tău sau a deciziilor proaste. Ai simţit vreodată că nu poţi fi folositoare pentru Dumnezeu din cauza trecutului tău? Iată vestea bună! Noi valorăm infinit mai mult decât o ceaşcă de ceai! El ne iubeşte şi este gata să ne restaureze! „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). În loc să permiţi poveştii tale să te facă să te simţi neînsemnată, lasă-L pe Dumnezeu să te atingă şi să te transforme în ceva folositor şi demn.

Pune bazele unui proiect misionar folosind experienţele care te fac unică şi specială. Spune-ţi povestea, cum Duhul Sfânt a intrat în inima ta şi a aplicat praful de aur care face ca viaţa ta să strălucească! „Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1).

Guadalupe Savariz de Alvarado

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO