Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! – Isaia 65:24

Fiica noastră cea mică, Amy, călătorea împreună cu o prietenă în Africa de Sud. Ştiau foarte bine că eram cu totul împotriva unei activităţi pe care doreau să o facă. îmi era foarte teamă. Voiau să sară cu coarda (adică să facă bungee jumping) de pe un pod; de fapt, e vorba despre cel mai mare bungee jump din lume! Nu pot înţelege cum ar putea să îi placă cuiva o astfel de activitate, dar ele erau foarte hotărâte.

M-am trezit foarte devreme într-o dimineaţă cu gândul la saltul cu coarda pe care avea să îl facă Amy, deşi nu ştiam pentru când era planificat. Totuşi, am început să mă rog ca ea să fie în siguranţă. Cam pe la ora cinci dimineaţa, când eu şi soţul meu tocmai ne trezeam, el a primit un mesaj pe telefon. Spunea aşa: „Bungee jump executat în siguranţă.” Am fost foarte recunoscători. Când m-am gândit la diferenţa de fus orar dintre Colorado şi Africa de Sud, mi-am dat seama că ele săriseră cu coarda înainte ca eu să mă rog pentru siguranţa lor. De îndată mi-a venit în gând prima parte a versetului de astăzi: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde.”

În urmă cu câţiva ani am fost foarte îngrijorată de o altă activitate a unuia din copiii noştri. După o noapte de nesomn, m-am trezit devreme şi am mers în biroul soţului meu pentru devoţiune personală. Eram prea neliniştită pentru a mă putea concentra la ce citeam, aşa că am petrecut mare parte din timp în rugăciune. Îmi amintesc cu exactitate că nu mai puteam continua în starea în care eram, dacă El nu promitea să fie alături de mine şi să îmi dea o putere specială. Când am deschis ochii şi m-am uitat în Biblie, totul părea ca în ceaţă, în afară de un verset care se vedea foarte clar. Dacă aş fi căutat un verset de „mângâiere” în acea dimineaţă, m-aş fi uitat în Psalmii sau în Noul Testament. Dar acest verset era din Exodul 33:14, unde spune: „Domnul a răspuns: «Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.»” Nu cred că aş fi putut fi mângâiată mai mult nici măcar de o voce care să îmi vorbească cu glas tare. Am ştiut că Dumnezeu mă auzise şi răspunsese cererii mele de a primi prezenţa şi puterea Sa. În lunile următoare, El mi-a dat odihnă, şi situaţia a fost rezolvată.

Îmi amintesc ce i-a spus Dumnezeu lui Isaia să îi transmită împăratului Ezechia: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale” (Isaia 38:5). Dumnezeu aude, vede şi răspunde – nu întotdeauna imediat, dar întotdeauna la momentul potrivit. Ce Dumnezeu iubitor şi minunat!


Sharon Oster

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO