De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şl anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. – Romani 8:28

Într-o joi dimineaţă, mergând spre coafor, am auzit o poveste de inspiraţie la radio. Era vorba despre un creştin din Vietnam care, din cauza credinţei lui, a fost întemniţat pentru mai mulţi ani. În mod minunat, chiar atunci când s-a descurajat şi a decis să renunţe la credinţa lui, Dumnezeu i-a trimis o încurajare din Romani 8: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu… Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile… nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu” (versetele 28-39).

Fiind foarte impresionată, i-am împărtăşit povestea coafezei mele şi i-am sugerat să citească Romani 8:28-39 când va ajunge acasă de la muncă, deoarece nu am putut să i-l spun în întregime. În ziua următoare, ea mi-a trimis mesaj şi m-a întrebat de referinţa versetului din Biblie, deoarece îl uitase. Încântată, m-am aşezat pe canapeaua din sufragerie, am luat Biblia de pe măsuţă şi am căutat versetul.

Sâmbătă dimineaţa, în timp ce mă pregăteam să merg la biserică, am observat că portofelul meu lipsea. Stresată de faptul că nu îl puteam găsi, am decis să mă duc la biserică fără el, dar cu atenţia sporită la condus. După ce m-am întors acasă, am căutat din nou portofelul, dar fără niciun folos.

Duminică a venit cu alte căutări fără rezultate, ceea ce m-a determinat să cred că mi-am uitat portofelul la o întâlnire la care participasem joi seara. Însă acea clădire era închisă în weekend. După multe telefoane, cineva a reuşit în cele din urmă să îmi deschidă, dar portofelul meu nu era acolo. M-am apucat să caut din nou în casă. M-am rugat: Doamne, Tu ştii unde este portofelul meu. M-am uitat peste tot şi nu îl pot găsi. Te rog să îmi arăţi unde este.

După ce m-am ridicat de pe genunchi, m-am dus să caut din nou în dormitor, în timp ce mergeam spre canapeaua din sufragerie, m-am gândit: Deja am căutat în spatele pernelor de pe canapea, dar nu m-am uitat sub saltele. Când am dat la o parte prima saltea, portofelul meu a apărut. Domnul m-a condus direct la locul unde era ascuns portofelul.

Cred că portofelul meu a alunecat sub o saltea când m-am aşezat pe canapea, atunci când am căutat versetul din Biblie pentru coafeză. Unul dintre versetele pe care le-am împărtăşit cu ea are acum un înţeles nou pentru mine: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28).


Zlata Sabo

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO