În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. – 2 Corinteni 1:20

În urmă cu câţiva ani, am primit o cutiuţă „Daily Bread” (n. tr. pâinea zilnică) ce conţinea cartonaşe cu versete biblice. Fiecare verset era o făgăduinţă din partea lui Dumnezeu. Am pus „cutia cu pâine” pe biroul de la serviciu. Totuşi, nu i-am acordat deloc atenţie şi în cele din urmă am pierdut-o.
Recent mă gândeam la o modalitate practică de a folosi acea cutiuţă cu versete biblice zilnice. De ce să nu iau câte o făgăduinţă în fiecare zi şi să o aplic la viaţa mea, memorând versetul şi meditând asupra lui pe parcursul zilei? Dar când am căutat „cutiuţa cu pâine” nu am găsit-o.

Aşa că m-am apucat să caut o altă cutiuţă în formă de pâine, care să aibă versete biblice, şi am găsit una identică cu cea pe care o pierdusem!

Pe noua cutiuţă de pâine cu făgăduinţe am pus-o într-un loc accesibil tuturor membrilor familiei. Acum îi includ şi pe ei când scot o „felie” de pâine în fiecare zi şi îi invit să aplice şi ei făgăduinţa în viaţa lor. Ce binecuvântare am primit folosind câte o felie din făgăduinţele lui Dumnezeu în fiecare zi în familia mea! De fapt, acest lucru s-a dovedit a fi o aşa mare binecuvântare, încât am cumpărat mai multe „cutii de pâine” cu făgăduinţe pentru a le da şi altora. Când i-am dăruit cuiva o cutie, i-am explicat mai întâi ce fac eu cu acea cutiuţă cu făgăduinţe. Le spun că aş vrea să aflu şi eu experienţele lor uimitoare după ce aplică acele făgăduinţe în viaţa lor.

Le spun că fiecare verset este plin de semnificaţie pentru mine. De exemplu, una din „felii” spune: „Să ştie că voi fi cu tine cum am fost cu Moise” (Iosua 3:7). Meditând la această făgăduinţă şi încrezându-mă că Dumnezeu era cu mine în provocările mele, îmi amintesc că, în mijlocul luptelor prin care trec, Dumnezeu este si cu mine. Desfătarea în binecuvântările lui Dumnezeu a devenit tema mea zilnică.

De asemenea, sunt inspirată să citesc mai mult decât versetul zilnic, pentru a găsi şi mai multe binecuvântări.

Când dăruiesc şi altora cutiuţe cu făgăduinţe biblice, îi provoc să fie surprinşi de fiecare făgăduinţă minunată, să o memoreze şi să se desfete în prezenţa lui Dumnezeu întreaga zi.

Şi tu poţi face la fel cu „cutia ta de pâine”, Biblia.


Margo Peterson

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO