Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. – Ieremia 29:11

Nu este un secret faptul că în India sunt ucise foarte multe fete tinere. Cu toate eforturile asistenţilor sociali, a ONG-urilor (organizaţii nonguvernamentale), a organizaţiilor pentru femei şi în pofida multor legi guvernamentale, acest rău social nu poate fi prevenit. În majoritatea cazurilor, atunci când au loc aceste drame sfâşietoare, cea mai recentă crimă de acest gen ia cu asalt presa. Acest lucru sfidează raţiunea şi ne obligă să ne punem câteva întrebări: Unde este Dumnezeu? De ce există astfel de fapte rele? Mai există speranţă în această disperare? Deşi aceste evenimente dureroase se scurg şi trec în istorie, totuşi, mintea mea este tulburată.

Într-o zi mi s-a făcut rău şi am fost dusă de urgenţă la spital. În urma consultului, doctorul a spus că aveam fibrom uterin şi trebuia să fiu operată de urgenţă. După operaţie am ştiut că nu voi mai putea avea copii.

Au trecut câţiva ani. Într-o zi un pastor a intrat grăbit la noi în casă ţinând în braţe un nou-născut. Mi-a explicat că, din întâmplare, a fost prezent când bebeluşul s-a născut şi că părinţii lui plănuiau să îl ucidă pe copil dacă era fetiţă. Li s-a născut o fetiţă. Pastorul a reuşit să salveze fetiţa, oferindu-le bani părinţilor, s-a gândit că aş fi o mamă bună pentru copil şi a simţit îndemnul să o aducă la mine.

Nu am cuvinte care să exprime bucuria mea! Eu şi soţul meu am îmbrăţişat fetiţa. De fiecare dată când mă uit la ea, îmi răsună în minte cuvintele lui Dumnezeu: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11).

Cu fiecare zi care trece, când mă uit la fetiţa noastră care creşte, ea adevereşte cuvintele lui David, care vorbesc despre Dumnezeu: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmii 139:16). Inima mea a fost plină de speranţă să ştiu că Dumnezeu, înainte de toate, deja plănuise să ne aducă împreună ca mamă şi copil. Acest lucru ne spune, prietenii mei, că, indiferent cât de descurajaţi şi deznădăjduiţi am fi din cauza sărăciei sau a circumstanţelor, Creatorul ne cunoaşte pe nume!

Niciodată să nu îţi pierzi speranţa atunci când eşti în cele mai întunecate momente din viaţă. Undeva printre paginile poveştii tale de viaţă, Îi vei auzi pe Dumnezeu şoptindu-ţi numele. Căci El îţi cunoaşte numele.


Anita Livingston Hayward

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO