Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. – Psalmii 104:33,34

De ceva timp, oamenii au început să vorbească despre stres. Există multe informaţii despre stres. Conform dicţionarului Oxford Advanced Learner, stresul (presiunea mintală) înseamnă doar „presiune sau îngrijorare cauzată de problemele din viaţa cuiva.”
Jose Carlos Rando, teolog şi consilier familial, a scris în prologul cărţii Less Stress, de dr. Julian Melgosa, că „trebuie să învăţăm nu numai să controlăm stresul, dar şi să eliminăm sursa” (Julian Melgosa, Less Stress (Thailanda: Safeliz, 2009)).

În cartea lui, dr. Melgosa face distincţie între ce este stres şi ce nu este stres. Stresul este reacţia corpului la o cerere; o stare de tensiune fizică şi psihică severă; pregătirea pentru luptă sau zbor şi începutul a numeroase boli. Pe de altă parte, stresul nu este neapărat rău, deoarece uneori ajută persoana să ajungă la scopul dorit. (Idem, 18.)

Psihologii Lazarus şi Folkman (citaţi în aceeaşi carte) au ajuns la concluzia că oamenii evaluează stresul ca fiind un (1) rău ireparabil care a avut loc, (2) un pericol sau (3) o provocare.

Când oamenii interpretează problemele conform concluziei numărul unu, ei încep să se autocompătimească, blocând „orice şansă de schimbare a circumstanţelor”.

Când consideră stresul ca fiind o problemă, conform concluziei numărul doi, ei văd doar consecinţe negative şi privesc viitorul cu nelinişte.

Cei care privesc la o problemă ca la o provocare, conform concluziei numărul trei, îşi dau seama că ei nu pot schimba trecutul şi nu cred că vor câştiga ceva dacă se pedepsesc singuri. Aşa că ei ajung să se fortifice în pregătirea pentru viitor, cu mintea concentrată pe atingerea ţintei (Idem, 24).

Aş dori să vă împărtăşesc un antidot minunat pentru stres care se găseşte în versetul de astăzi, Psalmii 104:33,34: „Voi cânta Domnului cât voi trăi… Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.” Dacă facem aşa cum spune versetul, aceasta ne va ajuta să controlăm stresul.


Rosenita Christo

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO