Un gol în inima mea
De aceea, preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi astfel tari în Domnul, preaiubiţilor! – Filipeni 4:1
După ce am slujit ca misionari în Africa timp de şase ani, sosise vremea să ne întoarcem în ţara noastră natală, în Germania. A fost o experienţă foarte frumoasă, deşi uneori foarte grea. Învăţasem multe lucruri. Acum aşteptam cu nerăbdare să ne întâlnim cu familia şi cu prietenii noştri, dar ne era greu să lăsăm în urmă Africa şi pe prietenii noştri africani.
Eu am dirijat corul de tineri al bisericii. Le-am învăţat pe femeile de la biserică cum să coasă haine pentru copilaşii lor. Adusesem cu mine mai multe blockflote şi i-am învăţat pe copii să cânte la ele. Aveam un proiect misionar în comun cu ceilalţi lucrători, prin care ne doream să proclamăm Evanghelia oamenilor din Africa Centrală. Dar acum ne făceam bagajul şi trebuia să ne întoarcem în ţara noastră!
Am petrecut ultimele câteva nopţi în casa de oaspeţi a clădirii misionare de acolo, deoarece misionarii care ne înlocuiau ajunseseră deja şi se mutaseră în fosta noastră casă. În ultima dimineaţă petrecută în Bangui, membrii bisericii au venit la casa de oaspeţi pentru a-şi lua rămas-bun. Tinerii care cântaseră în corul dirijat de mine ne-au condus până am plecat. Ne-am îmbrăţişat şi am plâns. Parcă o parte din inima mea era smulsă din piept. Am avut o escală peste noapte în Paris şi nu am reuşit să dorm, deoarece inima mea sângera. Le-am auzit glasurile înecate de lacrimi din nou şi din nou şi tânjeam să îi strâng în braţe.
Câţiva ani mai târziu, la biserică s-a prezentat un rezumat al misiunii din Africa. Un cor cânta. Auzind acele glasuri africane cântând slavă lui Dumnezeu, inima mea a început din nou să sângereze. Ochii mi s-au umplut de lacrimi la amintirea prietenilor mei. Golul din inima mea este acolo chiar şi astăzi.
Se pare că şi apostolul Pavel a avut acelaşi gol în inima lui. Scriind bisericii din Filipi, el a spus că îi era dor de fraţii şi surorile lui de credinţă. El i-a numit cununa şi bucuria lui. Ei erau răsplata pentru toată truda lui. El i-a încurajat să stea tari în Domnul. Nu se aştepta să îi mai revadă (le scria pe când era în închisoare în Roma), dar ştia că avea să fie o mare întâlnire la întoarcerea lui Hristos, dacă rămâneau cu toţii credincioşi în Dumnezeu.
Când Isus va veni din nou, vom avea o mare sărbătoare şi inimile noastre sângerânde vor fi vindecate. Atunci golul din inima mea se va umple pentru totdeauna. Aştept cu nerăbdare acea zi.
Hannele Ottschofski
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
