Cadoul
Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul, pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului. – Marcu 2:27,28
A fi părinte este o experienţă minunată. Cu mult înainte de venirea pe lume a bebeluşului, părinţii, din dragoste pentru micuţul lor, pregătesc totul pentru a asigura pe cât posibil sănătatea şi fericirea copilului.
Tot aşa, cu mulţi, mulţi ani în urmă, Dumnezeu a început să Se pregătească pentru sosirea pe lume a noilor Săi copii, Adam şi Eva. Fericirea lor era cea mai importantă pentru inima Lui plină de iubire. A creat numai pentru ei un pământ nou şi frumos. Aerul era proaspăt şi curat; iarba, bogată şi împânzită de flori parfumate, delicate şi pline de culoare, care formau un covor catifelat. Sunetele minunate care ieşeau din glasurile nenumăratelor păsări umpleau aerul de laudă. În câteva zile, totul a fost gata, iar Dumnezeu i-a adus în această lume de o frumuseţe care îţi tăia respiraţia pe copiii Săi pe care tocmai îi crease. Dar lipsea ceva – cadoul pentru ziua lor de naştere – un semn al dragostei profunde a lui Dumnezeu. Cadoul a fost unul generos: douăzeci şi patru de ore din timpul Său preţios în fiecare săptămână. A numit acest cadou „Sabat”. Da, Dumnezeu vorbea în fiecare seară cu copiii Săi, în grădină, dar Sabatul era ceva special. Tatăl lor, Creatorul şi Susţinătorul întregului univers, le oferea cadoul timpului de calitate cu El. Pentru mine, acesta este un lucru copleşitor.
Mai târziu, când păcatul a ridicat o barieră între Dumnezeu şi copiii Săi de pe pământ, nu s-a mai vorbit despre acele vizite pe seară, deşi El nu Şi-a retras darul Sabatului. Aşa păcătoşi cum fără îndoială suntem, dragostea Sa pentru noi nu este cu nimic mai mică decât cea pentru Adam şi Eva, în perfecţiunea lor de la început. Poate că ar fi corect să spunem că dragostea Sa astăzi este cu atât mai mare cu cât nevoia noastră de El este mai mare.
Sabatul ne este oferit ca un cadou ambalat într-o binecuvântare specială. Este oferit gratuit fiecărui copil al lui Dumnezeu şi va continua să fie aşa până îl vom sărbători împreună cu El, faţă către faţă, în veşnicie.
Este privilegiul nostru să ne bucurăm de Sabat ca de o întâlnire cu iubitul nostru Creator şi Mântuitor.
Putem participa la această ocazie unică bucurându-ne de compania Lui, de dragostea Lui şi exprimându-ne recunoştinţa faţă de El.
Revel Papaioannou
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO