Rățuștele
După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul. – loan 10:4
Într-o dimineaţă de vară, eu şi soţul meu am mers în parc pentru a ne bucura de aerul proaspăt şi de lacul liniştit. Brusc am observat o raţă cu cincisprezece răţuşte legănându-se de-a lungul unei străzi aglomerate. Maşinile s-au oprit pentru a le lăsa să traverseze. Copiii coborau de pe biciclete şi zâmbeau miraţi. Pentru a intra într-o grădină care se afla de cealaltă parte a drumului, mama-raţă a sărit peste o bordură din cărămidă roşie. Răţuştele au încercat să facă acelaşi lucru, dar au căzut înapoi pe trotuar. Raţa a măcăit uşor, mergând înapoi şi îndemnându-şi puii să o urmeze.
Curând şi-a dat seama că erau prea mici şi nu reuşeau să treacă de bordură. Atunci a sărit înapoi în mijlocul lor, iar răţuştele au întâmpinat-o bucuroase, dând din aripi. Mama-raţa a luat-o apoi pe altă parte pentru a ajunge la intrarea din faţă a grădinii. Puii s-au aliniat imediat în spatele ei şi au urmat-o bucuroşi. Mama găsise un drum fără obstacole, pe care puii ei o puteau urma.
Acest incident mă duce cu gândul la Dumnezeu şi la felul în care ne cere El să-L urmăm. Cu toate acestea, în timp ce încercăm să mergem după El, dăm peste obstacole pe care nu le putem depăşi. Cădem, iar Isus Se opreşte şi ne priveşte plin de iubire, dorind să vadă dacă ne ridicăm şi încercăm din nou. Când în sfârşit ne dăm seama că nu putem de unii singuri şi-I cerem ajutorul, El ne răspunde coborându-Se la nivelul nostru. Uneori ne duce pe o cale mai lină, cu mai puţine obstacole. Se adaptează la situaţia noastră şi ne spune: „în regulă, ai încercat destul. Mai ai de crescut pentru a depăşi acest tip de obstacole. Hai să o luăm pe alt drum. După ce mai creşti, vei putea să înfrunţi provocări mai grele şi să depăşeşti obstacole mai mari. Eu însă voi fi întotdeauna cu tine. Îţi promit că vei reuşi.”
La fel ca răţuştele, şi noi ne împiedicăm. Ne ridicăm şi încercăm încă o dată să sărim, dar cădem. Adesea, obstacolele cu care ne confruntăm sunt gustul nostru pentru lucruri interzise, emoţiile noastre tulburate de faptul că ne dorim lucruri greşite. Isus ne poate ajuta să depăşim aceste obstacole. El ne va da putere să ne depăşim slăbiciunea şi să ne învingem ispitele. Ca şi în cazul răţuştelor, cărarea poate fi lungă şi plină de pericole. Dar El merge întotdeauna înaintea noastră, alegând şi pregătind calea. Amin.
Mulţumesc, răţuştelor, pentru acea dimineaţă plină de inspiraţie şi pentru lecţia utilă pe care mi-aţi dat-o!
Monique Lucile de Oliveira
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO