Binecuvântarea din ceasul al unsperezecelea

Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci, „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. 2 Corinteni 9:7

Nu-mi stătea în obicei să pun bancnote mari (de douăzeci de dolari sau mai mari) în coş cu ocazia colectei pentru Săptămâna de Rugăciune. În miercurea aceea însă a fost o ocazie specială la Biserica Noul Legământ, din Savannah, Georgia. Comunitatea a ascultat atentă mesajul unui cunoscut evanghelist, Robert Connor. În timpul apelului pentru colectă, vorbitorul a îndemnat pe fiecare dintre cei prezenţi să ofere cea mai mare bancnotă pe care o avea în portofel sau în buzunar în seara aceea. Eu aveam o bancnotă de douăzeci de dolari. Vorbitorul s-a rugat fierbinte ca Domnul să-i binecuvânteze pe cei care au dat, dublându-le într-o săptămână suma oferită. Am pus bancnota de douăzeci de dolari în coş.

Săptămâna a trecut repede şi a venit din nou ziua de miercuri cu ora de rugăciune. Prezbiterul a acordat timp pentru experienţe şi membrii au început să dea mărturie despre modul în care îi binecuvântase Domnul după darurile pentru Săptămâna de Rugăciune. O persoană oferise o sută de dolari. Eu n-am spus nimic, pentru că nu avusesem parte de nicio binecuvântare „monetară” specială. Nu bănuiam ce surpriză mă aştepta!

M-am întors acasă şi, în timp ce mă pregăteam de culcare, am auzit un ciocănit la uşa de la intrare. Am deschis. Era un vechi şi bun prieten de-al meu, care nu era membru al bisericii mele. N-avea de unde să ştie de rugăciunea specială a evanghelistului. El mi-a spus:

– Domnul mi-a spus să-ţi ofer un dar.

Apoi, stând acolo în prag, s-a apucat să scrie un cec. Stupefiată, am luat cecul şi m-am uitat la sumă: şaptezeci şi şapte de dolari! Ca să-şi motiveze gestul, prietenul meu mi-a spus că mi-i oferise în semn de apreciere pentru „tot ajutorul” meu. Binecuvântarea mea sosise în ceasul al unsprezecelea! Şi nu era doar o sumă dublă, ci triplă şi chiar peste! La ora de rugăciune de săptămâna următoare, am fost prima care m-am ridicat de pe scaun ca să povestesc ce binecuvântare neaşteptată am primit.

Da, sora mea, Dumnezeu iubeşte pe cine dă cu bucurie şi nu are egal când vine vorba de răsplătirea credinţei tale, a credincioşiei tale în aducerea zecimilor şi darurilor, a bucuriei cu care îi returnezi ceea ce este al Lui. Pune-L la încercare. Nu vei fi dezamăgită!

Beatrice Banks

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO