Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. Matei 5:16

Am fost binecuvântată să am în viaţa mea femei puternice care să mă inspire şi să mă motiveze să fiu cea mai bună femeie posibilă. Au înfruntat greutăţi, de la sarcini pierdute la soţi alcoolici, de la lupta de a trăi de azi pe mâine la lupta cu singurătatea. Ele au demonstrat că a fi femeie este o binecuvântare şi o victorie. Nu s-au încovoiat, nu au renunţat la standarde. S-au îndreptat de spate şi au scos pieptul în faţă, cântând.

Una dintre femeile de acest gen pe care le am în faţă este mama. Ceea ce mă atinge este susţinerea ei şi exemplul pe care mi l-a oferit. De-a lungul suişurilor şi coborâşurilor din viaţa mea, ea a fost mereu alături. Când, la început, nu mă descurcam foarte bine la şcoală, ea mă mustra blând, apoi mă trimitea înapoi să fac cum trebuie. Nu a lipsit la nicio şedinţă cu părinţii sau la vreo ceremonie de premiere. Când mi-am luat prima licenţă (în mare parte pentru că ea s-a asigurat că întotdeauna aveam taxa plătită) şi am început să pictez, apoi să scriu, ea m-a încurajat să continui. De la primele momente până la ultimele clipe ale primei mele căsnicii, la naşterea fiicei mele, la a doua căsătorie şi la tot ceea ce se cuprinde între acestea, ea a fost lângă mine – şi încă este. O adevărată sursă de inspiraţie!

Recent, a descoperit că este diabetică şi hipertensivă. În loc să cedeze în faţa medicamentelor artificiale, şi-a provocat doctorul să îi dea şansa să revină în parametri aşa cum ştia ea. Şi a reuşit. Şi-a schimbat alimentaţia, a făcut exerciţii fizice şi s-a odihnit corespunzător. La următorul control, medicul ei a fost uimit. A fost atât de impresionat de ceea ce făcuse ea, încât a invitat-o să meargă să ţină prezentări. Observând modul în care s-a raportat ea la provocările vieţii, am învăţat cum să îmi îndrept umerii, să privesc înainte şi să merg mai departe.

Am vrut să îţi împărtăşesc şi ţie acest lucru, pentru că toate am întâlnit femei excepţionale, femei care ne-au inspirat prin faptele lor remarcabile – sau prin realizări aparent nesemnificative. Femei care au reuşit în ciuda obstacolelor insurmontabile: rahave, naomii, ane, priscile. Dumnezeu le pune în viaţa noastră cu un motiv: ca noi să mergem mai departe şi să devenim următoarea sursă de inspiraţie, următorul grup de femei care inspiră măreţie sau bunătate, sau doar dorinţa de a învinge. Tu şi cu mine suntem menite să devenim surse de inspiraţie întru neprihănire pentru următorul nor de martori. Hai, mergi înainte!

Greta Michelle Joachim-Fox-Dyett

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO