Un Dumnezeu puternic
Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic… Psalmul 91:1
Îmi place să studiez numele lui Dumnezeu. Fiecare nume prezintă ceva nou despre caracterul lui Dumnezeu. A existat o perioadă în experienţa mea spirituală în care am simţit o dorinţă enormă să aflu mai multe despre Dumnezeu. Ştiam că este un Dumnezeu al iubirii, dar citind Biblia, mai ales din Vechiul Testament, m-am trezit în situaţia de a-L vedea cu greu pe Dumnezeu ca fiind iubitor, plin de grijă şi milă.
Apoi, în urmă cu ceva ani, am dat peste o carte cu titlul The Names of God (Numele lui Dumnezeu), scrisă de Ann Spangler. Am fost absorbită de carte. În fiecare săptămână, prezenta un alt nume al lui Dumnezeu în greacă sau în ebraică. Existau pasaje de citit pentru fiecare zi a săptămânii, toate pornind de la unul dintre numele lui Dumnezeu. Am fost încântată şi uimită pe măsură ce mă adânceam tot mai mult în studierea numelor lui Dumnezeu.
Majoritatea dintre noi deja cunoaştem o parte dintre aceste nume: Iehova Şalom – Dumnezeu este pace; Abba – Tată; Iehova Rohi – Dumnezeu este păstorul meu. Dar numele la care eu ţin cel mai mult se găseşte în Psalmul 91:1, textul nostru de astăzi. El Shaddai – Dumnezeul cel Atotputernic. Dumnezeul la care nimic nu este imposibil. O, cât îmi place acest nume! Cât de valoros a ajuns să fie acest nume pentru mine!
În ultimii zece ani, au existat în viaţa mea câteva greutăţi majore, cu care m-am confruntat atât personal, cât şi la nivelul familiei. Acest nume, El Shaddai – Dumnezeul cel Atotputernic -, mi-a dat putere pentru că ştiu că, indiferent de încercarea mea, Dumnezeu mă poate scoate la liman. Fie că alege să o rezolve, fie să o îndepărteze sau să o amâne o vreme – uneori multă vreme -, nu contează. Ştiu că El deţine controlul.
Vezi tu, El Shaddai este Dumnezeul care a calmat mările înfuriate, care l-a salvat pe Daniel din groapa cu lei, care i-a dat lui David victoria asupra lui Goliat, care a despărţit Marea Roşie, pentru ca israeliţii să o poată traversa. Există multe relatări în Biblie care ne arată puterea lui El Shaddai. Vrei în viaţa ta azi acea putere? Atunci tot ce trebuie să faci este să petreci timp la umbra Sa, în fiecare zi. Învaţă să te bazezi pe Dumnezeu. Nu te va dezamăgi niciodată. Dacă vrei să studiezi mai multe despre caracterul Său şi ai acces la internet, caută „numele lui Dumnezeu” şi o să fii uimită câte resurse există. Foloseşte aceste informaţii să îţi dezvolţi o înţelegere mai profundă asupra caracterului lui Dumnezeu. El este un Dumnezeu al iubirii, al grijii şi al milei.
Heather-Dawn Small
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO