O sesiune de terapie de o mie de ani
Nimiceşte moartea pe vecie; Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da. Domnul a vorbit. – Isaia 25:8
Eu cred că în cer se vor ţine, îndrăznesc să spun, câteva sesiuni de terapie. Imaginează-ţi:
Urie: David! Regele meu! Slavă Domnului! A fost o onoare pentru mine să îmi dau viaţa pentru Dumnezeul meu, pentru regele meu, pentru ţara mea!
David: Urie, şi eu mă bucur să te văd (îmbrăţişare). Dar, stai aşa, trebuie să îţi spun ceva. E ceva ce tu nu ştii. Îţi aduci aminte de comanda lui Ioab să lupţi în prima linie a celei mai crunte bătălii? Urie, e ceva ce trebuie să îţi mărturisesc…
Sau apostolul Pavel şi martirul Ştefan…
Ştefan: Ce? Tu? Tu eşti aici, Saule? Tu?
Pavel: Da, eu. Totul a început cu momentul în care ţi-am văzut faţa, Ştefane. Pic de resentiment nu se vedea pe faţa ta, deşi noi aruncam ploaie de pietre asupra ta, în timp ce tu îl vedeai pe Isus la dreapta lui Dumnezeu. Da, şi eu L-am văzut pe Dumnezeu, un pic mai târziu, în drum spre Damasc. Ai puţin timp? Să îţi povestesc şi… apropo, spune-mi Pavel.
Cerul va fi o ocazie de mare bucurie. Dar unele lucruri vor trebui „asimilate”. Conflictele care ne rod pacea se cer rezolvate acum, înainte să vină Isus. Ce-o să facem, o să ne evităm unii pe alţii în cer? Ceva de genul: „Te iert, dar pur şi simplu nu mai pot avea încredere în tine?”
Dacă e posibil, nu ar trebui să amânăm împlinirea datoriei de a trăi în pace (vezi 2 Corinteni 13:11). Dar, dacă moartea sau distanţa ori alţi factori împiedică împăcarea, Dumnezeu a plănuit o sesiune de terapie. Se cheamă „mia de ani” sau„mileniul”, care se întinde între venirea lui Isus şi înnoirea Pământului. Citeşte despre această perioadă în capitolele 20 şi 21 din Apocalipsa. Satana va fi prins (Apocalipsa 20:2); cei înviaţi vor colabora cu Dumnezeu la analizarea cazurilor celor pierduţi şi ale îngerilor căzuţi (v. 6; 1 Corinteni 6:3). Personal, cred că Dumnezeu va sta cu cei dintre noi care avem sentimente rănite şi ne va ajuta cu răbdare să rezolvăm acele chestiuni pentru prezent şi pentru totdeauna. Abia după cei o mie de ani „ Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor”(Apocalipsa 7:17).
Dacă eu, ca terapeut, aş ţine o sesiune de terapie de o mie de ani, aş câştiga cam 438 de milioane de dolari. Isus o s-o facă aşa cum face El totul – fără bani şi fără plată. Slavă Terapeutului nostru ceresc, Psihologului nostru divin. Sfătuitorului nostru minunat!
Jennifer Jill Schwirzer
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO