Slabă, totuşi tare
Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.2 Corinteni 12:9,10
Ca studentă, m-am confruntat cu multe lupte şi greutăţi legate de şcoală. Aveam dificultăţi academice, financiare, cu colegele de cameră, cu activităţile extraşcolare, cu sănătatea şi cu multe altele. La un moment dat, am început să am dureri de cap şi oboseală. Nu mai dormeam ca înainte şi m-am gândit să renunţ. Ce nevoie am eu de facultate, la urma urmei? Îmi face viaţa un chin. Lucrări de predat, lucrări de cercetare, lucrări de reacţie şi alte lucrări au început să se adune. Chiar şi proiectele pentru subiecte minore îmi cereau timp şi energie. Şi, mai presus de toate, multe informaţii şi cunoştinţe de ţinut minte.
Am căutat încurajare la prieteni şi chiar la grupul meu religios de susţinere de la şcoală. Chiar m-au ajutat, dar părea că nu până la capăt. Am plâns. Acesta este lucrul la care puteam recurge: la plâns.
Mă simţeam neajutorată şi slabă. Dar m-am rugat lui Dumnezeu, l-am spus tot ce mă frământa, tot ce mă durea. Dumnezeu părea să tacă şi să nu mă audă. „Hei, Doamne, zi ceva! Sunt la pământ, ştii doar. Tu m-ai adus aici, deci ar trebui să fie problema Ta, nu a mea.” Puneam vina pe Dumnezeu, dar tot îmi vărsăm inima înaintea Lui. „Doamne, nu ştiu ce e cu viaţa mea. Te rog, stai cu mine!” Doar atât puteam spune.
Deşi părea să tacă pe moment, Dumnezeu m-a învăţat o lecţie – El mă auzea. Nu mă învinovăţea. Nu mă contrazicea. Nu mă critica. Prezenţa Lui era acolo chiar dacă nu o simţeam. Când ne concentrăm mai mult pe noi decât pe Dumnezeu, devenim indivizi cu mintea îngustă. Tindem să considerăm că problemele sunt mari ca nişte balene care ne înghit. Această concepţie greşită deseori ne duce în rătăcire.
Confruntarea mea cu Dumnezeu m-a învăţat că, atunci când cerem înţelepciune şi putere de la El, deseori El ne oferă probleme pe care să le rezolvăm. Din sucelile şi întortochelile dificultăţilor din viaţa noastră, noi dobândim înţelepciune şi putere, precum şi credinţă. Mi-am dat seama cât sunt de slabă, dar Dumnezeu m-a făcut să înţeleg că El este suficient de tare cât să mă poarte pe braţe. Probleme există permanent – şi vor fi permanent -, deci care este soluţia? îndreaptă-te spre Dumnezeu şi El Se va îngriji de toate lucrurile. Avem un Dumnezeu puternic.
Grachienne L. Banuag
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO