Îmi ridic ochii spre munți… De unde-mi va veni ajutorul? Psalmii 121:1
După ce am participat la o conferință confesională în Statele Unite, eu și soțul meu ne-am întors în țara natală, Camerun, după ce am slujit 20 de ani ca misionari în zona unde se află sediul nostru regional, Coasta de Fildeș. O mulțime de lucruri s-au schimbat în lipsa noastră. Tatăl și socrul meu nu mai erau; o mulțime de fețe noi ne erau necunoscute în biserică.
În rugăciunile noastre de după revenirea în țară, îi ceream lui Dumnezeu să ne ajute să ne găsim un loc liniștit în care să locuim. Răspunsul din partea lui Dumnezeu a venit mai repede decât ne-am așteptat: un peisaj superb, o zonă înconjurată de munți. Datorită acestei priveliști frumoase, am numit locul „Vedere spre munte”. Avem apă proaspătă și curată din stâncile muntelui, păsările ne dau zi de zi privilegiul să participăm la festivalul lor muzical de la apus și de la răsărit, fluturii multicolori și florile cu parfumul lor plăcut ne dau o fericită stare sufletească ce ne luminează ziua. În timpul sezonului ploios, suntem martorii schimbării de gardă a norilor, care par să preia în schimburi păzirea vârfurilor de munte, un extraordinar fenomen pe care l-am numit „dansul norilor”.
Solul fertil, aerul curat de munte, ploile intermitente care udă pământul, toate ne dau șansa să culegem roadele crescute în grădină fără fertilizatori sau pesticide. Le aducem direct din grădină în bucătărie. „Vedere spre munte” este o zonă fără stres. Clima nu e aspră, ci foarte blândă. Nu îmi ajung cuvintele să descriu în mod viu locul în care stăm.
Un lucru care ne-a impresionat enorm este faptul că, ori de câte ori suntem în dificultate, când ne rugăm cu fața spre muntele Eloumden, simțim prezența lui Dumnezeu aproape de noi. Și pare că primim aproape imediat răspuns la rugăciuni.
Când mă confrunt cu provocări și îmi ridic ochii spre munții din jurul casei noastre, îmi aduc aminte de cuvintele psalmistului din textul de azi.
Biblia spune că Dumnezeu va crea un cer nou și un pământ nou. Nu o să mai beau apă din Eloumden și nici nu voi mai mânca fructe și legume din grădina mea, pentru că Domnul nostru Isus Hristos îmi va da apă vieții. Voi mânca din roadele pomului vieții și voi trăi veșnic cu El într-o țară fără stres, unde nu va mai fi durere, nici boală, nici poluare, nici moarte.
Sper că și tu vrei să ai parte de acea lume minunată.
Angele Rachel Nlo
Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn
|
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO