Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. – Isaia 26:4

De Rusalii, am mers toată familia în sudul Tirolului pentru a petrece zece zile în acest frumos peisaj. Probabil că nu voi uita niciodată această vacanţă. De la bun început, am avut o durere de dinţi. În a doua zi, n-am mai putut suporta durerea şi m-am dus la un dentist. Frica mea s-a adeverit: dintele care îmi crease probleme din luna ianuarie trebuia extras. Apoi am avut parte de agonia rănii dureroase, care a continuat să mă doară până în ultima zi a vacanţei. Cu toate acestea, îi sunt recunoscătoare Tatălui din cer că mi-a purtat de grijă.

Dincolo de problema stomatologică, vacanţa noastră a fost foarte frumoasă; n-am avut parte de durerea de spate de care întotdeauna am parte când dorm într-un pat străin. Gândindu-mă în urmă, pot spune: „Doamne, îţi mulţumesc!”

Întorcându-ne spre casă, am intrat într-un restaurant din Austria să mâncăm; când am ajuns în sfârşit acasă, era noaptea târziu şi am descoperit, spre groaza noastră, că rucsacul în care ne erau cheile era de negăsit. Probabil îl lăsaserăm în restaurantul din Austria.

Aşa că am sunat-o pe vecina care avea o cheie de rezervă de la casa noastră pentru situaţii de acest gen, doar ca să aflăm că fusese chemată să stea cu mama ei bolnavă într-un alt oraş. Soţul meu a trebuit să meargă cu maşina până în respectivul oraş, ca să ia cheia de la casa ei, ca să putem noi intra după cheia de la casa noastră.

Într-un sfârşit, târziu în noapte, am reuşit să intrăm în casă, apoi ne-am pus pe sunat. A trebuit să sunăm la compania de telefonie să ne blocheze mobilul şi am sunat şi la restaurant. Rucsacul fusese găsit şi ni s-a promis că ne va fi trimis la adresa de acasă.

Am răsuflat uşurată. Totuşi rucsacul nu a ajuns, iar între timp am fost obligată, deşi cu o cheltuială mare, să schimb încuietorile casei, întrucât nu mă mai simţeam în siguranţă şi toată lumea ştie că orice se poate întâmpla când cheia de la casă e pe mâini necunoscute.

După trei săptămâni de aşteptare, a ajuns şi rucsacul, cu toate obiectele intacte. Slavă Domnului! Nu pot spune decât că bunul Dumnezeu a îngăduit să trecem printr-o vreme de probă şi nelinişte; ne rugaserăm ca Tatăl nostru ceresc să ne ajute în vreme de necaz şi să ne asculte şi, după cum găseşte El de cuviinţă, să ne scape de greutăţi.

Sandra Widulle

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn