Atunci, Pilat a luat pe Isus şi a pus să-L bată.Ostaşii au împletit o cunună de spini, l-au pus-o pe cap şi L-au îmbrăcat cu o haină de purpură. Apoi, s-au apropiat de El şi ziceau: „Plecăciune, împăratul iudeilor!”Şi-l dădeau palme. Ioan 19:1-3

Avem în grădină câţiva pomi fructiferi, printre care un rodiu, un moşmon japonez, o viţă-de-vie şi doi lămâi. Din nefericire, un lămâi a trebuit tăiat, din cauza „băieţilor răi” care ne-au intrat în incintă.

Rodiul creşte foarte înalt, iar fructele par să crească pe ramurile de sus, acolo unde soarele le încălzeşte şi le coace. Aceasta face culesul dificil, aşa că trebuie să mă întind din vârful scării, dacă vreau să ajung la rodii. Prietenele mele le numesc „fructe sfinte”. Rodiul are spini, dar nu chiar aşa de lungi şi de ascuţiţi ca lămâiul.

Am vrut să iau o lămâie coaptă, dar era într-un loc dificil. M-am tot întrebat cum să ajung la ea fără să mă înţep. Am încercat pe toate părţile, ajungând să folosesc chiar şi o mătură ca să ţin la o parte ramurile, dar n-am reuşit. Crengile veneau înapoi, iar spinii mi-au produs o zgârietură urâtă pe braţ. M-am bucurat când, într-un final, am reuşit să iau lămâia, dar mâna mea avea nevoie de prim ajutor.

Am căzut pe gânduri: Dacă un spin m-a putut răni aşa tare, cu cât mai mult a rănit capul Mântuitorului o coroană de spini? Îţi poţi imagina vreun soldat punând pe capul Mântuitorului coroana răsucită de spini? Eu nu pot. Străpunsă atât de adânc, pielea şi carnea Mântuitorului au plesnit şi El s-a umplut de sânge. Imaginează-ţi spinii ceilalţi: Mântuitorul suporta toată bătaia de joc, ironia şi soarele, care îl bătea în cap. Era obosit si flămând, bătut şi batjocorit, îndurând toată agonia.

Cum a putut suporta toate acestea? Insultele, batjocura, scuipatul în faţă. Îţi poţi magina sângele prelingându-I-se pe tâmple sub spinii îndesaţi pe frunte?

Prietena mea, Isus a îndurat toată această umilire pentru mine şi pentru tine, deoarece ne iubeşte. Şi doreşte să-L iubim şi noi. Meditând la suferinţele lui Isus şi la coroana de spini pe care a purtat-o, nu-i aşa că aceasta ţi se pare iubirea supremă, indescriptibilă? Dă-i astăzi inima ta! Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Priscilla A. Adonis

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn