O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele. Proverbele 17:22

Un oftat adânc m-a trezit la realitatea că nu mai eram singură în sala de aşteptare. Melissa stătea în cadrul uşii, transmiţând cu întregul corp dezolare.

– Am avut o după-amiază complet deplorabilă, a zis ea („deplorabil” era un cuvânt nou pentru ea). Janeva a zis că îmi stă părul ciudat şi asta m-a durut tare mult. Cum a putut fi atât de dură?

– Şi chiar îţi arăta părul ciudat?

– Păi, aveam picată în păr o frunză mare de portocal. Janeva a zis că arătam ca un fluture imens, mi-a răspuns Melissa, uitându-se în pământ.

– Să înţeleg deci că ai ales să dai o notă negativă comentariului Janevei, pe care l-ai luat personal, lăsând ca acesta să te afecteze sufleteşte.

– Tu ce-ai fi făcut?

– Probabil m-aş fi amuzat. Dacă ai fi râs şi tu, poate că după-amiaza ţi-ar fi fost mai puţin deplorabilă. Ar fi putut fi chiar sublimă.

– Şi, dacă aş fi râs, mi-aş fi secretat în creier substanţă din-aia bună. Amestecul ăla chimic despre care tot vorbeşti tu. Ser… ser…

– Serotonină, am ajutat-o eu.

– Da, da, din propria farmacie a creierului.

– Creierul unei femei are mai puţină serotonină decât creierul unui bărbat, aşa că noi, femeile, trebuie să râdem ori de câte ori avem ocazia. În orice situaţie, putem alege să vedem partea hazlie şi să râdem. Şi chiar dacă alegi să nu râzi, poţi alege să percepi orice comentariu în cea mai bună lumină posibilă. Dacă n-are nicio legătură cu tine, atunci nu băga în seamă.

– Să o fac praf, nu? Pun pariu că am arătat chiar ca un fluture gigantic. Frunza era chiar mare.

– Janeva a râs de toată povestea asta?

– Da, a recunoscut Melissa, dând din cap. Dar eu nu, până acum. Mă duc să o sun pe Janeva chiar acum şi să-i spun că într-un final m-am hotărât să râd şi să-i dau creierului meu o doză de serotonină.

Bună idee, m-am gândit eu. Râsul este un medicament foarte bun.

Arlene R. Taylor

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn