Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. – Filipeni 1:6

Dacă eşti cât de cât ca mine, atunci la un moment dat în cursul vieţii trebuie să te fi îndoit de propria persoană, să te fi simţit lipsită de valoare, lipsită de ajutor – sau toate la un loc. Ca oameni, suntem foarte nerăbdători să îi judecăm pe alţii şi să vedem ce e rău în oameni; aceasta e natura noastră. Prin urmare, nu suntem niciodată mulţumiţi cu starea în care ne aflăm, cu cea a acestei lumi sau a celor care o locuiesc. Tindem să fim indiferenţi faţă de cei din jur şi locul lor în lume, mai ales faţă de cei pe care nu îi cunoaştem şi nu îi îndrăgim. Dar suntem nu doar oameni, ci copii ai lui Dumnezeu, în primul şi în primul rând. O bună prietenă de-a mea a spus cândva oftând: „O, dacă ne-am putea vedea pe noi [şi pe cei din jur] aşa cum ne vede Isus!” Suntem, fiecare dintre noi şi toţi împreună, preaiubiţii copii ai lui Isus Hristos, beneficiarii minunatului şi perfectului dar al vieţii veşnice împreună cu El, cu condiţia doar de a îl accepta. Suntem cu toţii moştenitori ai împărăţiei Sale, binecuvântaţi cu iubirea Sa neîntreruptă. „Pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8), pentru noi toţi.

În ochii lui Dumnezeu, suntem fiinţele Sale unice, preţioase, iubite; unii îl cunosc, dar prea mulţi nu îl cunosc. Dumnezeu îl adoră pe bătrânelul de la chioşcul de ziare din colţ sau pe adolescentul bizar, care îşi pierde vremea prin ceainării, la fel de mult cât ne iubeşte pe tine şi pe mine. Tânjeşte după compania lor în ceruri la fel de mult cât ne vrea pe noi acolo. Mântuirea pe care am fost atât de binecuvântată să o descopăr, să o înţeleg şi să o accept în dreptul meu este la dispoziţia fiecărui om de pe strada ta la fel de mult cât este la dispoziţia mea. Este pentru mine, este pentru tine, este pentru ei. Dacă ne reamintim acest lucru de fiecare dată când ne uităm în oglindă, relaţia noastră cu semenii se va îmbunătăţi semnificativ. Ni se vor deschide ochii spre perspectiva mai largă, spre scopul nostru aici, pe pământ. Dumnezeu vrea ca nimeni să nu rateze paradisul împreună cu El, în împărăţia Sa – şi ar trebui să vrem şi noi acelaşi lucru. El ne-a creat pe fiecare cu intenţia de a ne lua la El acasă din nou, iertaţi şi îndreptăţiţi în El. Scopul nostru ar trebui să fie acela de a le împărtăşi cât mai multor semeni ce a făcut Dumnezeu în viaţa noastră, cine este El şi cum pot ajunge să cunoască acelaşi Dumnezeu şi splendida speranţă pe care El o oferă.

Când ne îndoim de noi înşine sau ne simţim fără valoare, trebuie să ne aducem aminte că, în ochii lui Dumnezeu, nu suntem lipsite de valoare – nici vorbă! Hai să ne deschidem pentru lucrarea şi planul Său în viaţa noastră şi să vedem ce se întâmplă! Am impresia că vom fi surprinse de bucurie!

Taylor Bajic

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn