Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îţi iartă toate fărădelegile tale. (…) El îţi izbăveşte viaţa din groapă,El te încununează cu bunătate şi îndurare (…) şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul. – Psalmii 103:2-5

Mi s-a spus că Franţa face bani din exportul de vin. Mongolia nu poate face aşa ceva, pentru că bărbaţii îl beau pe tot înainte să poată fi exportat. Şi AltanKhuu („băiatul de aur”) era băutor. Mongol pur-sânge, din aimagul Bulgan (aimag, subdiviziune administrativă), trăind în stepa mongolă ca nomad, el deţinea 700 de animale şi o vastă moştenire de la părinţii lui. O stare bunicică pentru un nomad. Cu timpul însă, băutura şi petrecerile organizate pentru prieteni l-au dus la ruină.

Prin îndrumarea lui Dumnezeu, AltanKhuu a întâlnit un pastor, pe Sodbyamba, iar „băiatul de aur” a fost plin de regrete pentru beţie şi ulterioarele şi frecventele abuzuri asupra soţiei sale. Pastorul Sodbyamba a fost foarte direct cu el. „Singura cale prin care poţi învinge acest obicei rău al beţiei este să vii la biserica mea”, i-a spus.

Fiindcă era falit şi nu avea altceva mai bun de făcut, AltanKhuu a apărut la biserică într-o sâmbătă, spre surprinderea pastorului Sodbyamba. În timpul programului, nomadul a fost atins de Duhul Sfânt şi s-a hotărât să înceapă cursuri de Biblie. În cele din urmă, a fost botezat.

L-am întâlnit pe AltanKhuu şi pe soţia lui la un program destinat vieţii de familie, în Mongolia, în anul 2012. Îmbrăcat în portul tradiţional mongol, bărbatul asculta cu atenţie prezentările. La final, a fost prea timid să se ridice să vorbească. Aşa că, printr-un prieten, a spus: „Mă bucur că am venit aici şi am fost cucerit de harul lui Dumnezeu. Am învăţat o mulţime de lucruri în cursul acestor zile. Mă bucur că mi-am lăsat lucrul ca să vin, pentru că am descoperit ce este important în viaţa unui creştin. Să petreci timp cu Dumnezeu este vital – acum ştiu ce am de făcut. M-am hotărât să îmi iau timp să-i ascult şi pe copii şi să petrec mai mult timp cu familia. Sunt iertat şi răscumpărat prin mila şi harul lui Dumnezeu. Acum sunt copilul Său.”

Ieşit din faliment, acest nomad transformat se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu. Acum are mai multe animale decât înainte, iar familia lui e încântată de soţul şi de tatăl care a devenit.

Tu, ca şi„băiatul de aur” I-ai permis lui Dumnezeu să-ţi transforme complet viaţa?

Sally Lam-Phoon

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn

 

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO