Rezerva eternă

Apa pe care i-o voi da Eu se va preface (…) într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică. – Ioan 4:14

Draga şi regretata mea verişoară Cheryl Roth Smith, în timp ce se stingea într-o instituţie de îngrijire din Denver, Colorado, acum câţiva ani, ne-a împărtăşit încet, dar încrezător, celor care ne-am strâns în jurul patului ei motivele pentru care era împăcată cu voia lui Dumnezeu în privinţa trupului ei măcinat de cancer. Unii dintre noi nu auziserăm niciodată povestea pe care abia ne-a putut-o împărtăşi, cu o faţă radioasă: „În mica mea biserică din Bazine, Kansas, unde mama ne ducea conştiincioasă în fiecare săptămână, am învăţat ce înseamnă puterea rugăciunii. Ajungând în clasa a opta, tânjeam să am prieteni creştini. Una dintre verişoarele mele mai în vârstă, care mergea la un liceu creştin, mi-a spus cât e de bine să înveţi într-o şcoală unde toţi copiii cred în Isus. Am întrebat-o cât costă să merg la o asemenea şcoală şi, când mi-a răspuns, mi-a stat inima în loc. Familia mea abia supravieţuia muncind pământul – cultivând mai ales grâu şi porumb -, venitul fiind strâns legat de capriciile vremii. Fiindcă tata nu prea venea la biserică, nu am îndrăznit nici măcar să aduc vorba de această dorinţă arzătoare a inimii mele. Totuşi, într-o seară, în timpul cinei, mintea mi-a fost atât de împovărată, încât pur şi simplu am explodat:

– Vreau să mă duc la o şcoală creştină la anul!

– E prea scump, a replicat tata, iar cu privirea lui severă, m-a adus la tăcere; aproape glumind, a adăugat: Dar hai să vedem! Se forează după petrol pe proprietatea noastră. Dacă găsesc petrol, te poţi duce la şcoala creştină.

A râs şi a dat din cap, după care a sorbit ce mai avea în farfurie. După ce am spălat vasele, m-am strecurat în dormitor şi am căzut pe genunchi, în rugăciune. „Dragă Doamne Isuse, dacă vrei să mă duc la un liceu creştin, Te rog, fă să se găsească petrol pe terenul nostru. Dar dacă este voia Ta.” După câteva săptămâni, tata a venit în faţa şurii, părând încurcat. Ca răspuns la privirea întrebătoare a mamei, a bombănit:

– Au găsit… petrol. Până la urmă, Cheryl o să se ducă la liceul creştin.

Am zis tot timpul că aceea era rezerva mea de petrol, pentru că a continuat să izvorască în vederea educaţiei mele creştine până când am absolvit.”

Zâmbetul împăcat şi fără cuvinte al verişoarei mele a confirmat că rezerva lui Dumnezeu încă izvora în beneficiul ei. De data aceasta era vorba de rezerva de ulei sfânt al harului, care să îi satisfacă nevoile actuale, împreună cu bogate amintiri ale grijii lui Dumnezeu din trecut – în felul acesta aducându-i putere şi încurajare pentru chinul prezent. Deci, privind în urmă, rezerva lui Cheryl nu a secat niciodată. Nici a ta nu va seca, prietena mea!

Carolyn Sutton

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn