Ataşamentul meu faţă de mâncare

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare. – Romani 5:3

Pe când aveam 17 ani, în timpul unei mese cu prietenii, m-am decis să adopt o alimentaţie vegană. Ceva din omletele şi din paharele cu lapte de pe masa din acea dimineaţă a încetat să mi se mai pară cu rost. Abia după 20 de ani urma să aflu totuşi că aveam intoleranţe alimentare. De exemplu, pielea mea părea că nu se curăţă niciodată. Ştiam că nu mai e vorba de nimic hormonal, aşa că trebuia să fie altceva.

Pe atunci, intoleranţele şi alergiile alimentare nu erau aşa cunoscute, dar mama a descoperit un articol despre alergia la gluten. Ideea de a renunţa la gluten (categoria de alimente preferată – mai ales în produsele de panificaţie) ieşea din discuţie. Ar fi fost cutremurător. Dar lupta mea pentru un ten curat a ajuns să îmi domine existenţa, aşa că am început un program de şase săptămâni de detoxifiere, care presupunea să mă lupt cu poftele şi să îndur simptomele de sevraj. La finalul perioadei de detoxifiere, tenul meu radia. În anii care au urmat, am descoperit că am intoleranţe minore la alune, la miere şi la ciocolată – şi o alergie puternică la mango, de parcă n-ar fi fost destul. Opţiunile mele culinare se împuţinau (din mai multe puncte de vedere) şi, fără tragere de inimă, a trebuit să învăţ arta autocontrolului.

Gătirea şi pregătirea mâncărurilor gustoase încă reprezintă pentru mine cele mai mari provocări. Am avut mai multe rateuri decât reuşite. Din fericire, soţul meu a învăţat să zâmbească printre îmbucături. Şi opţiunile mele încep să se înmulţească, pe măsură ce tot mai mulţi oameni îşi descoperă probleme similare şi împărtăşesc soluţii aplicabile. Restricţiile mele culinare par fără număr. În principal, trebuie să nu consum gluten şi să nu combin fructele cu alte grupe de alimente. Iar când călătoresc sau când sunt într-un tur de concerte…, ce provocare!

Totuşi am ajuns să înţeleg că avem cu toţii provocări. Nimeni nu scapă fără probleme. Fiecare ne trezim cu un ceva căruia trebuie să-i facem faţă, fie direct, fie indirect, la un moment dat al existenţei noastre. Aceasta înseamnă să trăieşti pe acest pământ, într-un mediu invadat de păcat. Cumva, faptul că sunt conştientă de acest lucru mă face să văd totul într-o altă lumină. Nu îmi pot plânge de milă, pentru că alţii o duc şi mai rău. Şi nici nu mă pot simţi mândră, pentru că îmi cunosc realitatea.

În plus, greutăţile mele mă fac mai atentă la ceilalţi, mai recunoscătoare pentru binecuvântările primite şi mai doritoare să trăiesc – şi să mănânc – în ceruri. Asupra ta ce efect au avut greutăţile?

Naomi Striemer