În faţa oglinzii

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:18)

Într-o viaţă, oare de câte ori ne privim în oglindă? Exteriorul trebuie să arate bine, dar interiorul, sufletul? Există o oglindă pentru suflet? Cu siguranţă: Isus Hristos. Când priveşti în oglinda fizică, eşti preocupat de tine; când priveşti în oglinda spirituală, eşti preocupat de cei de lângă tine.

„Dacă Hristos locuieşte în noi, vom da pe faţă iubirea Sa dezinteresată faţă de toţi cu care avem de-a face. Văzând bărbaţi şi femei care au nevoie de înţelegere şi ajutor, să nu ne întrebăm: «Sunt ei vrednici?», ci: «Cum le pot fi de folos?» Fie că sunt bogaţi, fie că sunt săraci, liberi sau robi, mari sau mici, toţi sunt moştenirea lui Dumnezeu. Cel care Şi-a dat viaţa pentru a-l răscumpăra pe om vede în fiecare fiinţă umană o valoare care depăşeşte orice evaluare a oamenilor mărginiţi” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 162).

Cu câteva luni în urmă, sora Olga, de 82 de ani, a fost dusă de familia ei, neadventistă, la un azil de bătrâni patronat de Biserica Ortodoxă. Într-o duminică, pe când eram în vizită la sora Olga, a venit preotul. După o scurtă discuţie, dânsul şi-a arătat nemulţumirea pentru că am îndrăznit să venim la azil, fiind domeniul dumnealui. Sora Olga a fost întrebată de preot:

– Ce vrei să fii, ortodoxă sau adventistă?

– Adventistă, dacă îmi daţi voie.

Preotul, nemulţumit, spune:

– Cred că bătrâna n-a înţeles întrebarea; s-o mai întrebăm o dată. Doamna Olga, vreţi să fiţi ortodoxă sau să rămâneţi adventistă?

– Adventistă vreau!

La toate aceste discuţii au participat mai multe persoane, printre care şi Ion Cocan, de 79 de ani, un pacient al azilului. La despărţire, domnul Cocan şi-a exprimat dorinţa de a deveni adventist. Din acea ocazie, a venit în fiecare Sabat la biserica din Broşteni. Acum este fratele nostru. A primit oferta de a se muta din azil la o familie de adventişti care poate să-i ofere condiţii mai bune. A refuzat amabil:

– Acum sunt frate cu sora Olga şi n-o pot lăsa singură. Este destul de bolnavă şi în fiecare zi merg la ea s-o hrănesc, apoi am de spus şi altora cât de mult ne iubeşte Isus!

Poate vizita unui bătrân pe moarte ţi se pare pierdere de timp, dar Domnul este acolo, la patul celui bolnav, în casa celui sărac. Te invit să-ţi priveşti interiorul în oglinda caracterului Său. Dacă gesturile de slujire îţi sunt plăcute şi le practici, atunci ai început să te asemeni cu El.

Livia Chidovet, Vatra Dornei, Moldova