Efectele unui cântec

Eu am încredere în bunătatea Ta, sunt cu inima veselă din pricina mântuirii Tale. Cânt Domnului, căci mi-ai făcut bine. (Psalmii 13:5,6)

De fiecare dată când mă gândesc la părinţii mei şi la copilărie, inima mi se înalţă spre Dumnezeu în rugăciune de mulţumire şi recunoştinţă. Pentru mine au fost şi au rămas o binecuvântare până astăzi. Prin ei am cunoscut dragostea lui Dumnezeu şi preocuparea Lui atentă pentru viaţa mea. Părinţilor mei le-a plăcut dintotdeauna să cânte cu vocea, dar şi la instrumente. Tata cânta la harmoniu şi la acordeon, iar mama, la mandolină. Când am ajuns suficient de mare, am învăţat să cânt la pian. Zilele de Sabat erau cele mai frumoase, pentru că petreceam mai mult timp împreună cu familia şi cu prietenii.

Mama avea un obicei bun: sâmbătă seara, după apusul soarelui, să spălăm vasele, să curăţăm încălţămintea de praf, să o lustruim şi să aşezăm toate hainele la locul lor. Sigur că toate aceste activităţi se desfăşurau pe fond muzical. Cântam şi iar cântam…

Vecinii noştri nu erau adventişti. Ne înţelegeam bine cu ei şi eram destul de apropiaţi, mai ales de mătuşa Ana. Într-una din zile, mătuşa Ana a chemat-o pe mama la poartă şi i-a zis: „Îmi plac cântecele pe care le cântaţi. Atunci când vă aud cântând, stau şi vă ascult. Fiecare cântec este ca o predică pentru mine.” Am început să o vizităm mai des pe mătuşa Ana. Povesteam, cântam şi ne rugam. Într-o seară, i-am propus să studiem Biblia împreună şi ne-am bucurat mult că a acceptat. După câteva luni de studiu al Scripturii, mătuşa Ana a început să frecventeze Biserica Adventistă, hotărâtă să îşi aşeze viaţa în mâinile Răscumpărătorului ei… Ne-am botezat în aceeaşi zi. A mai trăit după aceea încă 15 ani, timp în care a luptat pentru mântuirea celorlalţi membri ai familiei ei. A fost greu încercată prin moartea fiului şi cea a soţului ei, dar nu a renunţat la luptă. Spiritul ei activ şi energic a fost diminuat spre sfârşitul vieţii de o boală care a imobilizat-o la pat. Am vizitat-o ori de câte ori am avut ocazia. Uneori, am găsit-o cântând. Alteori, citind din Scriptură sau rugându-se. Cu câteva zile înainte să moară, am trecut pe la dumneaei. Avea o singură dorinţă. Ca Dumnezeu să o ierte deplin şi să o primească în împărăţia Lui când va veni în slavă.

Un cântec? Cine poate măsura influenţa lui? Conştienţi sau nu, fiecare dintre noi marcăm viaţa celor din jur în rău sau în bine. Acum, când o nouă zi şi-a deschis porţile, te invit să cânţi… Misiune prin cântec? De ce nu? Este oare ceva prea greu pentru El?

Cristina Potocian Băndean, Transilvania de Nord