Nu lăsa cheia în uşă!
Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie! (Isaia 33:2)
Sunt mămică a doi băieţei; unul are 3 ani, celălalt are 1 an şi 8 luni. Constat că viaţa alături de ei este plină de surprize. Una dintre ele s-a întâmplat într-o zi de vară, când au rămas singuri în casă pentru aproximativ 10 minute. A fost suficient de mult pentru ca la întoarcerea mea să constat că au reuşit să încuie uşa pe interior. Era şi mama mea la mine în ziua aceea. Când ne-am dat seama că nu aveam cale de acces în casă, ne-am rugat împreună. Dacă altă dată mai rămânea câte un geam deschis, acum nu era vreunul nici „din greşeală”.
Încercam să vorbim cu copiii în tot acest timp, ca să nu intre în panică. Geamuri de termopan…, toate închise…, însă la geamul de la bucătărie, mic şi acela, avea doar plasa de insecte; din fericire era deschis. În final, am reuşit să ajungem la ei şi operaţiunea de „salvare” a luat sfârşit! De atunci, orice adult din casă ştie că nu trebuie lăsată cheia în uşă!
Privind dincolo de această situaţie, la relaţia dintre noi şi Dumnezeu, ne dăm seama că uneori noi alegem să ne baricadăm, poate chiar involuntar. Însă tot El este cel care caută o cale de acces către noi, pentru că ne doreşte binele. Haideţi să nu-L lăsăm să aştepte prea mult.
Te invit astăzi să laşi uşa inimii descuiată, ba chiar deschisă. Mântuitorul nu o va forţa niciodată, dar are cel mai frumos dar pentru tine: o viaţă împlinită şi fericită printr-o relaţie permanentă cu El. Nu fi prea ocupată pentru a-I răspunde. El îţi cunoaşte nevoile, e gata să le împlinească. E dispus să te ia de mână şi să te conducă, să te ocrotească de cursele vrăjmaşului. El te invită să conlucrezi cu El pentru binecuvântarea semenilor.
Într-o ocazie, eram în zilele de stagiu la o clinică medicală din Târgu Mureş. Mergând în saloane în fiecare zi, mi-am ales o pacientă pentru a-i studia problema medicală. M-am apropiat de ea şi am discutat. Am constatat că era consăteană de-a mea, însă era descurajată, anxioasă şi avea nevoie de mângâiere. Am sesizat uşa deschisă a inimii ei şi L-am rugat pe Dumnezeu să mă inspire pentru a-i fi o binecuvântare. Am întâlnit-o câteva zile la rând pe doamna Maria, şi dumneaei a apreciat mult preocuparea mea pentru ea. Însă timpul a trecut şi eu am uitat. După câţiva ani ne-am reîntâlnit în zona noastră; ea m-a recunoscut şi mi-a spus: „Nu voi uita niciodată cât de mult m-ai încurajat, m-ai mângâiat şi ai stat de vorbă cu mine când am fost la spital; cât de bine mi-ai făcut!” Uşa era încă deschisă…
Îţi doresc, draga mea prietenă, să te laşi călăuzită astăzi de Tatăl nostru, şi fiecare pas pe care îl vei face să te conducă mai aproape de El şi de semeni.
Crina Constandis, Pângăraţi, Moldova
